11.1 C
Paşcani
vineri, aprilie 26, 2024

„Paşi importanţi” în negocierile PNL – PSD. Nicolae Ciucă: Numele următorului premier va fi stabilit vineri

Premierul propus de PNL în coaliţia PNL-PSD şi UDMR, Nicolae Ciucă a declarat, joi, după câteva ore de negocieri, că s-a stabilit procentul de 7% pentru investiţii, în bugetul pe anul viitor, care va fi prevăzut în programul de guvernare. ”Există şanse de reuşită”, a spus Ciucă despre şansele ca PNL să dea primul premier în rotaţie şi a arătat că, dacă s-ar porni de la premisa că va fi un eşec, nu s-ar afla aici, în acest moment.

Nicolae Ciucă, reprezentantul PNL la negocierile de joi cu PSD privind formarea unui nou guvern, a declarat că părțile au făcut pași importanți. Celelalte detalii vor fi stabilite vineri, a mai spus liberalul care este propunerea PNL pentru funcția de prim-ministru.

Nicolae Ciucă a condus delegația liberală la negocierile de joi. El a anunțat progresele făcute și faptul că părțile au convenit să instaleze noul guvern peste o săptămână. „S-au făcut pași importanți pe pachetul social și pe ceea ce înseamnă că agreem să căutăm soluții ca să nu creștem taxele, să avem un procent de 7% pentru investiții în bugetul anului viitor și un calendar astfel încât să avem un guvern până joi, a spus Nicolae Ciucă.

Numele următorului premier va fi stabilit vineri, a mai spus Ciucă. „Urmează să stabilim mâine toate aceste detalii”, a precizat ministrul interimar al Apărării, potrivit Mediafax. Ședința PSD-PNL va avea loc vineri, la prânz. Reprezentanții celor două partide trebuie să decidă cine va fi primul premier în sistemul de rotație stabilit de liberali și social-democrați. Propunerea PSD este Marcel Ciolacu, iar cea a PNL este Nicolae Ciucă.

sursa observator

Alte articole