0.1 C
Paşcani
marți, martie 19, 2024

Pachete cu dulciuri pentru copii în Pașcani, Târgu Frumos, Hârlău și comunele din împrejurimi

Este luna cadourilor, iar administrațiile locale din Pașcani, Târgu Frumos, Hârlău și comunele din împrejurimi se pregătesc să îi surprindă pe copii cu daruri dulci, odată cu apropierea sărbătorilor de iarnă.

În municipiul Pașcani, aleșii locali nu vor împărți pachete în școli, la fel ca în alte localități, ci vor oferi pungi cu dulciuri colindătorilor care vor veni la Primărie. În acest an, primirea grupurilor din grădinițele și școlile din oraș și suburbii ar urma să aibă loc odată cu ultima ședință a legislativului, potrivit celor spuse viceprimarului municipiului, Cristian Rățoi, însă nu au fost puse la punct toate detaliile deocamdată. Fiecare pachet ar urma să coste circa 35-40 de lei.

Și în acest an, municipalitatea va organiza evenimentul „Scrisoare pentru Moș Crăciun” pe esplanadă, unde copiii l-ar putea întâlni pe bătrânelul cel bun și darnic și vor primi ceva dulce. De această dată, cadoul ar fi de circa 15-20 de lei.

În total vor fi pregătite în jur la 2.000 de pachete, iar alocarea bugetară este de 40.000 de lei, susțin aleșii locali.

Și administrația locală din Târgu Frumos va primi colindători de la școli, în preajma Crăciunului, dar nu a uitat nici de cei mici de Moșul Nicolae. În total, au fost pregătite aproape 1.500 de pachete, cu dulciuri în valoare de circa 35-40 lei, însumând aproape 55.000 de lei din bugetul local.

În orașul Hârlău, toți preșcolarii și elevii din școlile generale vor primi câte ceva dulce. Primarul, Radu Curcă, a precizat că vor fi pregătite 2.000 de pachete, a câte 20 de lei fiecare și vor fi distribuite în instituțiile de învățământ.

La fel va fi și în comune. La Deleni, 1.300 de preșcolari și elevi vor primi pachete cu dulciuri, în valoare de circa 23 de lei, alocarea bugetară fiind de 30.000 de lei. La Scobinti, Moșul cel bun va aduce daruri copiilor la serbarea de pe 18 decembrie, iar cei care nu vor veni la eveniment vor primi pachetul acasă. În total, vor fi pregătite 850 de pachete cu dulciuri de până în 30 de lei. În aceeași localitate, cei mici au fost răsfățați și de Moșul Nicolae, cu fructe, dulciuri dar și plăcinte și clătite.

La Tătăruși, bucuria celor mici va fi prilej de sărbătoare. Ei au pregătit un program artistic pentru a-l primi cu bucurie pe Moș Crăciun la Centrul Cultural din localitate, în jurul datei de 18 decembrie. Astfel, vor fi răsplătiți cu toții cu bunătăți. Au fost deja puse deoparte 512 pachete.

O astfel de tradiție se păstrează și în comuna Miroslovești sau în Moțca. Administrațiile locale distribuie în școli și grădinițe pachete cu dulciuri pentru ca fiecare copil să simtă bucuria sărbătorilor de iarnă.

Alte articole

Liceul Miron Costin Pașcani la ceas aniversar – VIDEO

Zilele Liceului Teoretic Miron Costin din municipiul Pascani s-au...

Dedeman anunță angajări la Pașcani. Primele posturi disponibile

Momentul mult așteptat de mulți pășcăneni. Magazinul DEDEMAN a...

Creştinii ortodocşi încep luni Postul Paştelui

Creştinii ortodocşi încep, luni, Postul Paştelui sau Postul Mare,...