18.5 C
Paşcani
sâmbătă, aprilie 27, 2024

O persoană din Paşcani care a uitat o oală pe foc a pus pe drumuri mai multe echipaje de pompieri şi medicale

Mai multe echipaje de pompieri şi medicale din Paşcani au fost puse pe drumuri degeaba de o persoană care a uitat o oală pe foc.

Iniţial, la numărul de urgenţă a fost anunţat un incendiu la un apartament situat într-un bloc de pe strada Gării cu o persoană blocată în interior. La faţa locului au fost direcţionate două autospeciale de intervenție și stingere, un echipaj de salvări de la înălțime şi o ambulanţă de la Serviciul de Ambulanţă al Judeţului Iaşi. La locului presupusului accident a fost găsită o persoană conştientă care a uitat pe aragaz o oală. Persoana respectivă a fost transportată la spital în vederea efectuării unor investigaţii detaliate.

Sursa Ziarul de Iasi

Alte articole