10.8 C
Paşcani
vineri, aprilie 26, 2024

Noutăţi în transportul public local. Ursu: Salarii mai mari, bilete mai scumpe, conditii mai bune

Noul operator de transport public local îşi va începe activitatea cel mai devreme în luna iulie a.c. Până atunci urmează să fie achiziţionate în leasing cinci autobuze second- hand, după ce Consiliul Local a aprobat o finanţare de 800 000 lei, să fie făcute angajări şi să fie obţinute toate avizele şi aprobările necesare.

Anunţul a fost făcut chiar de managerul societăţii CLP Ecoserv SRL în cadrul emisiunii „Pulsul Zilei”

Leonard Ursu – foto a anunţat că şoferii care vor fi angajaţi sau transferaţi de la RAGCL vor avea salarii mai mari decât cele ale transportatorilor de la RAGCL, cca 3500 lei net. Sunt de preferat profesioniştii în vârstă care urmăresc stabilitatea locului de muncă. De asemenea pentru stimularea lor managerul societăţii a anunţat că se analizează şi posibilitatea plăţii unui procent din încasările de bilete.
Autobuzele chiar dacă sunt second-hand vor îndeplini condiţiile legale privind transportul public local. Norma minimă de poluare va fi Euro 4, şi vor fi dotate cu aer condiţionat şi camere de luat vederi. Directorul societăţii spune că se cauta soluţii tehnice şi pentru a fi puse terminale electronice pt achitarea costului transportului.
Odată cu schimbarea operatorului de transport va creşte şi preţul biletelor de la 3 lei cât este acum până la 3,7 lei, pe călătorie. De asemenea se va reveni la programul normal cu zece curse pe zi pe fiecare traseu.
În momentul de faţă transportul public local asigurat de RAGCL Paşcani, unitate aflată în faliment. Din cauza lipsei de combustibil şi a banilor, circula doar câte două curse pe zi pentru fiecare traseu.

Alte articole