1.9 C
Paşcani
sâmbătă, decembrie 3, 2022

Noi reguli de călătorie în UE, de la 1 februarie. Fără restricții suplimentare pentru cei care au certificat verde

Europenii vaccinaţi sau însănătoşiţi după covid-19 urmează să poată călători de la 1 februarie în UE fără teste, în baza certificatului digital european, potrivit News.ro, care citează AFP.

Cele 27 de state membre UE au convenit marţi să-şi coordoneze mai bine regulile cu privire la deplasări în interiorul Uniunii Europene. S-a convenit eliminarea restricţiilor suplimentare pentru titularii certificatului digital al UE privind COVID şi alinierea perioadei de valabilitate la actul delegat, respectiv 270 de zile pentru ciclul primar de vaccinare.

Noile reguli vor intra în vigoare de la 1 februarie.

“Astăzi, statele membre au reconfirmat că deţinerea unui certificat digital al UE privind COVID valabil ar trebui să fie suficientă, în principiu, pentru a putea călători în timpul pandemiei. Acordul la care s-a ajuns plasează, aşadar, certificatul digital al UE privind COVID în centrul abordării noastre coordonate. Este important ca statele membre să dea curs acestui acord şi să pună în aplicare fără întârziere normele convenite. Fiecare stat membru decide în funcţie de situaţia cu care se confruntă. Varianta Omicron s-a răspândit până acum în întreaga Europă şi este timpul să analizăm dacă pot fi eliminate măsurile suplimentare privind călătoriile pe care o serie de state membre le-au introdus în ultimele săptămâni, îngreunând şi reducând previzibilitatea călătoriilor în întreaga UE. Le solicităm acum tuturor statelor membre să pună rapid în aplicare normele comune pentru a asigura coordonarea şi claritatea pentru cetăţenii şi călătorii europeni″, au declarat comisarii europeni Stella Kyriakides (sănătate) şi Didier Reynders (justiţie), potrivit Agerpres.

Continuarea pe stirileprotv.ro

Alte articole

Adis1
Adis2
Adis3
Adis4
Adis5
previous arrow
next arrow