23.5 C
Paşcani
duminică, mai 26, 2024

Movila: Spitalele, Rafila şi PNRR, o combinaţie fără niciun numitor comun (P)

 

7️⃣0️⃣0️⃣ milioane Euro pierdute din cauza incompetenţei şi a orgoliului pesedistoid.
Corupţia ucide. La fel şi incompetenţa, pentru că merg mână în mână. Un an de zile a întârziat Alexadru Rafila, ministrul Sănătăţii aprobarea listei cu spitalele care intră la finanţare prin #PNRR.
Astăzi, Guvernul PSD – PNL prins în chingi de Comisia Europeană a ales, din proprie iniţiativă, să taie 740 de milioane Euro de la spitale. Sunt şapte spitale care au pierdut proiectele dinainte de a le începe, din cauza unei conjuncturi create de MS, fără înştiinţarea lor şi mai ales fără acordul lor. Unii au şi licitaţii în derulare.
În condiţiile în care Banca Mondiala a subliniat în raportul său pericolul întârzierii proiectului, de ce MS nu a dat banii următoarelor proiecte, mature, care nu aveau nevoie decât de bani?
Aşa cum se întâmplă la Iaşi, cu proiectului Institutului Inimii, scos de pe lista finanţărilor din motive politice. Rafila ne-a liniştit spunând că cele şapte spitale se vor face oricum, cu bani de la BEI. Banii de la BEI sunt scumpi, vin cu dobândă, nu ca cei din PNRR.
Tot placa cu BEI am auzit-o pentru spitalul de la Iaşi, când ni s-a explicat că nu va intra la finanţarea din PNRR. S-a prezentat alternativa construcţiei cu fonduri BEI şi au trecut aproape doi ani de când am auzit prima dată această minciună. Sau puteau fi direcţionaţi către construcţia de spitale de mari arşi, promise de PSD încă din 2014, care nici după zece ani nu au văzut lumina zilei. În doi ani de când a fost instalat ministru, nu s-a întâmplat nimic.
Avem un #ministru al #Sănătăţii leneș și indolent. Va rămâne în istorie ca ministrul care a falimentat Sănătatea şi care a pus interesul politic peste români.
Demisia, #Rafila, pentru cele 740 milioane Euro pierdute, pentru spitalele care puteau fi modernizate şi li s-a refuzat finanţarea pe criterii politice şi demisia pentru fiecare român care şi-a pierdut viaţa din cauza sistemului patronat politic.

 

Petru Movila – președinte PMP Iași

Alte articole

Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70