8.5 C
Paşcani
sâmbătă, aprilie 27, 2024

Mediile elevilor vor putea fi încheiate cu doar două note. Ministrul Educației a semnat ordinul

Ministrul Educației a semnat ordinul pentru scăderea numărului minim de note necesare pentru încheierea situației școlare la o disciplină. Ordinul, care se adresează profesorilor care nu se află în grevă, a fost trimis joi pentru publicare în Monitorul Oficial.

Ordinul semnat de Ligia Deca prevede reducerea numărului de note necesare pentru încheierea situației școlare, în contextul grevei din învățământ, potrivit unui comunicat al Ministerului Educației.

„Au fost integrate propunerile de modificare a proiectului supus consultării publice, astfel încât: în anul școlar 2022-2023, numărul minim de calificative/note acordate elevului la o disciplină de studiu este de două. în anul școlar 2022-2023, situația școlară anuală a elevilor, pe clase, poate fi încheiată fără ca aceasta să fie validată de către consiliul profesoral din unitatea de învățământ în ședința de încheiere a cursurilor și fără ca acesta să aprobe raportul privind situația școlară anuală”, se arată în comunicatul citat.

Ordinul a fost trimis la Monitorul Oficial, pentru publicare. „Astăzi, 8 iunie 2023, fost trimis, spre publicare în Monitorul Oficial, Ordinul ministrului educației nr. 4.430/2023 pentru modificarea și completarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar (aprobat prin Ordinul ministrului educației nr. 4183/2022)”, mai menționează comunicatul, care arată că modificările au fost făcute „în interesul elevilor”.

Continuarea pe DIGI 24

Alte articole