7.1 C
Paşcani
sâmbătă, aprilie 27, 2024

Măsuri și controale pentru Paști. Administrația din Pașcani amenajează spații pentru comercializarea cărnii de miel

Mai este putin pana la sarbatorile pascale, iar autoritatile au inceput sa ia masuri privind siguranta alimentelor din aceasta perioada. Directia Sanitara Veterinara Iasi a dispus implementarea unor masuri la nivelul judetului Iasi si informarea populatiei despre acestea.

Cel mai discutat subiect este legat de sacrificarea mieilor si anume, unde si in ce conditii. „Functionarea locurilor de sacrificare a mieilor este permisa numai in perioada 15 — 28 aprilie 2019 (premergatoare Pastelui Catolic, respectiv Pastelui Ortodox) intre orele 07:00 — 17:00” se arata intr-un comunicat postat de DSVSA Iasi.

Administratiile locale pot amenaja locuri speciale pentru sacrificare si comercializarea carnii. Reprezentantii Primariei municipiului Pascani sustin ca vor fi astfel de puncte si in oras. Ele vor fi amplasate in cele doua piete agroalimentare, la fel ca si in anii trecuti.

Cei care vor sa puna pe masa de Paste carnea de miel trebuie sa fie atenti atunci cand o cumpara: vanzatorul sa detina toate documentele necesare, iar produsul sa fie marcat cu o ștampila de forma ovala.

Prefectura Iasi a dispus constituirea a doua comisii mixte ce vor organiza controale pana pe data de 3 mai, pentru verificarea produselor de orgine animala si non-animala. Din acestea fac parte, reprezentanti ai Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Iași, ai Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Iași, ai Direcției de Sănătate Publică Iași și ai Inspectoratului Județean de Poliție Iași.

Mentionam ca prețul cărnii de miel nu difera foarte mult fata de anul trecut. În funcţie de cerere dar si de oferta, preţul poate ajunge la 18 – 20 lei kilogramul la carcasă. În hyperamarketuri, tarifele pornesc de la 18 -23 de lei, dar pot ajunge chiar și la 50 lei/kg.

 

Alte articole