14.1 C
Paşcani
vineri, aprilie 26, 2024

Manifestări dedicate mitropolitului Visarion Puiu, la Pașcani. Programul manifestărilor

Vineri, 25 februarie, în municipiul Pașcani vor avea loc manifestări dedicate împlinirii a 143 de ani de la nașterea mitropolitului, Visarion Puiu. Activitățile vor începe  de la ora 10:00, la Colegiul Național Mihail Sadoveanu, unde va avea loc un program cultural-religios, evocări, expoziție foto-documentară, lansare de carte și prezentarea unui nou număr al revistei „Valori Perene”.

Apoi, de la ora 12:00, va avea loc o slujbă de pomenire la Biserica „Sf. Voievozi”, unde a fost botezat Victor Puiu, viitorul mitropolit și depunerea unei jerbe de flori la bustul ierarhului „care s-a înveșnicit prin faptele sale”.

Potrivit celor spuse de părintele Florin Țuscanu, vor avea loc și trei lansări de carte: două ale colonelului în rezervă, Dumitru Stavarache – membru al Comisiei Română de Istorie Militară, București și o monografie istorică scrisă de Aurel Pentelescu și Ionuț-Constantin Petcu.

În aceeași zi, va fi o vizită și la Catedrala Pogorârea Sfântului Duh, fiind un vechi proiect al mitropolitului Visarion Puiu.

Toate aceste manifestări sunt organizate de Asociația Mitropolit Visarion Puiu, care de 26 de ani organizează aceste ample activități. Un grup de cercetători și preoți merg, de mai bine de un sfert de secol, pe urmele celui care a fost considerat de Nicolae Iorga, drept unul din cei mai culți clerici ortodocși români din perioada interbelică.

În municipiul Pașcani, în fața Protopopiatului se află un bust al mitropolitului iar la Biblioteca Municipală Leonard Gavriliu sunt mai multe cărți despre înaltul prelat.

De precizat este faptul că Visarion Puiu s-a născut la 27 februarie 1879 la Pașcani, primind la botez numele Victor. A urmat clasele primare la Pașcani, apoi la Roman; Seminarul Teologic la Roman și Iași, Facultatea de Teologie București, după care s-a călugărit la Catedrala Episcopală din Roman (1905), primind numele Visarion. Viața l-a purtat în mai multe locuri din țară dar și din străinătate. A fost episcop de Argeş, mitropolit al Bucovinei și al Transnistriei.

În această perioadă, manifestările dedicate mitropolitului vor avea loc și la Mănăstirea Neamț, Catedrala Arhiepiscopală Roman sau Muzeul de Istorie Roman.

Programul evenimentului

MIERCURI 23 februarie 2022, Cimitirul ETERNITATEA – IAȘI.

Ora 12.00 – slujba de pomenire la mormântul părinților mitropolitului Visarion Puiu: Ioan (1839-1909) și Elena (1852-1924).

JOI – 24 februarie 2022, EPISCOPIA de BĂLȚI – Republica Moldova.

  • Biserica „Nașterea Domnului” din orașul Bălți, Sf. Liturghie, slujbă de pomenire în memoria mitropolitului Visarion Puiu, oficiată de către PS Episcop Antonie de Bălți, înconjurat de clerul Centrului Eparhial. Depunere de flori la bustul mitropolitului de la Catedrala „Sf. Împărați Constantin și Elena”. Evocări la Universitatea „Al. Russo” – Bălți. Emisiuni TV.
  • Conferința „Mitropolitul Visarion Puiu – misionar harnic în spațiul basarabean”.

Sesiune de comunicări:

  • Pr. Dr. Aurel Florin Țuscanu, Visarion Puiu „călugărul ostaș”- misionar, ctitor și patriot în Basarabia interbelică.
  • Arhim. Dr. Andrei Ioniță, Viața monahală din Basarabia în timpul lui Visarion Puiu.
  • Mariana Mihalevschi, director Muzeul de Istorie și Etnografie Bălți: Considerații privind proprietățile Episcopiei Hotinului din orașul Bălți.
  • Pr. Botezat Roman, consilier eparhial: Lucrarea misionară a mitropolitului Visarion Puiu în Basarabia.

Expoziție foto-documentară: „In memoriam – VISARION PUIU”

Prezentarea revistei „Valori Perene”, Serie Nouă, Anul XI, nr.8 (11)/ 2022.

Lansare de carte:

  • Aurel Pentelescu, Ionuț-Constantin Petcu, Episcopul Dr. Partenie Ciopron. O viață închinată Bisericii și Armatei române ( 1896-1980), Editura Editgraph Buzău, 2021. – prezintă pr. Florin Țuscanu.
  • Dumitru Stavarache, Episcopul Visarion Puiu al Argeșului. Mărturii documentare (1921-1923), Editura Editgraph, Buzău, 2021. – prezintă pr. Florin Țuscanu.

VINERI, 25 februarie 2022 – PAȘCANI.

Ora 10.00 – Colegiul Național „Mihail Sadoveanu”.

Întâlnire cu profesorii și elevii – program cultural-religios; evocări; expoziție foto-documentară;

lansare de carte; prezentarea revistei Valori Perene, Anul XII, nr.8 (11) Serie Nouă / 2022.

Ora 12: Protopopiatul Pașcani:

  • Slujbă de pomenire la Biserica „Sf. Voievozi” (unde a fost botezat Victor Puiu, viitorul mitropolit); Evocări. Trisaghion. Depunerea unei jerbe de flori la bustul mitropolitului Visarion Puiu.
  • Vizită la noua Catedrală a orașului Pașcani – un vechi proiect al mitropolitului Visarion Puiu. Masă rotundă: „In memoriam Mitropolit Visarion Puiu”.

Prezentarea revistei „Valori Perene”, Anul XII, nr.8 (11) Serie Nouă / 2022.

Lansare de carte:

  • Dumitru Stavarache, Episcopul Visarion Puiu al Argeșului. Mărturii documentare (1921-1923), Editura Editgraph, Buzău, 2021, 231 p. – prezintă pr. Florin Țuscanu.
  • Aurel Pentelescu, Ionuț-Constantin Petcu, Episcopul Dr. Partenie Ciopron. O viață închinată Bisericii și Armatei române ( 1896-1980), Editura Editgraph, Buzău, 2021, 663 pagini, (monografie istorică) – prezintă pr. Florin Țuscanu.
  • Dumitru Stavarache, Ioan Costăchel. Așa cum a fost. Amintiri (1905-1921), Editura Editgraph, Buzău, 2019, 206 p – prezintă prof. Marioara Preutu, Colegiul „M. Sadoveanu” – Pașcani.

DUMINICĂ, 27 februarie 2022 – MĂNĂSTIREA NEAMȚ

  • Sfânta Liturghie arhierească oficiată de către PS Antonie, Episcop de Bălți.
  • Slujba de pomenire la împlinirea a 143 de ani de la nașterea mitropolitului Visarion Puiu.
  • Popas la Casa memorială Visarion Puiu de la Schitul Vovidenia.
  • Popas la Gropnița Mănăstirii Neamț, unde se păstrează piatra de mormânt a mitropolitului Visarion Puiu. Slujbă de pomenire la mormântul părintelui profesor arhidiacon Ioan Ivan.

Prezentarea revistei „Valori Perene”, Anul XII, nr.8 (11) Serie Nouă / 2022.

Lansare de carte:

  • Dumitru Stavarache, Episcopul Visarion Puiu al Argeșului. Mărturii documentare (1921-1923), Editura Editgraph, Buzău, 2021, 231 p. – prezintă pr. Florin Țuscanu.
  • Aurel Pentelescu, Ionuț-Constantin Petcu, Episcopul Dr. Partenie Ciopron. O viață închinată Bisericii și Armatei române ( 1896-1980), Editura Editgraph, Buzău, 2021, 663 pagini, (monografie istorică) – prezintă pr. Florin Țuscanu.

LUNI, 28 februarie 2022 – ROMAN

Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Cuv. Parascheva” Roman – Sf. Liturghie și slujba de pomenire. Evocări.

  • Evocări în presă și pe posturile de televiziune locale. Activități culturale și caritabile.

Orele 14.00: Muzeul de Istorie Roman (Sala Unirii): SIMPOZIONUL INTERNAȚIONAL: „MITROPOLITUL VISARION PUIU – ANII DE EXIL (1944 – 1964)”.

Mesaje de întâmpinare

  • † IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Cuvânt de binecuvântare la cea de a XXVI-a ediție a „Zilelor Mitropolit Visarion Puiu”.
  • † IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, Cuvânt de binecuvântare.
  • † PS ANTONIE, Episcop de Bălți, Cuvânt de salut și de binecuvântare la cea de a XXVI-a ediție a „Zilelor Mitropolit Visarion Puiu”.
  • Şerban Gh. Alexianu, Bucureşti – Cuvânt de salut.

Sesiunea de comunicări:

Moderatori: pr. Florin Țuscanu, arhim. Andrei Ioniță.

  • Fr. Conato GianCarlo, Pr. Gianni Bombieri, Institutul Don Calabria – Verona, Italia, Perioada petrecută de Mitropolitul Visarion Puiu la Abația din Pontida (28 iulie – 25 octombrie 1947).
  • Prof. drd. Marcin Marynowski, Institutul de Istorie al Universității Jagiellone, Cracovia, Polonia, Vizita mitropolitului Visarion Puiu în Polonia (mai 1938), în lumina documentelor din arhivele și din presa poloneză.
  • Pr. Dr. Bogdan Racu, Mitropolia Moldovei și Bucovinei, O scurtă istorie a „Istoriilor” Catedralei Mitropolitane din Iași.
  • Arhimandrit Dr. Benedict Sauciuc, Starețul Mănăstirii Neamț; Urmărirea, defăimarea și condamnarea la moarte a mitropolitului Visarion Puiu, potrivit mărturiilor din arhive.
  • Arhimandrit Dr. Mihail Daniliuc, Egumen Schitul Vovidenia – Mănăstirea Neamț
  • Pr. Dr. Cristinel Ștefan Tanasă, Protopopiatul Pașcani, Circumstanțele autoexilării Mitropolitului Visarion Puiu.
  • Pr. Dr. Petru Ciobanu, Mitropolia Moldovei-Chișinău, Episcopul Visarion Puiu – „misionar al evreilor” din Episcopia Hotinului.
  • Pr. Ioan Isac, Biserica „Sf. Voievozi” Pașcani, Câteva considerații privind anii de exil ai mitropolitului Visarion Puiu.
  • Arhim. Dr. Andrei Ioniță, Catedrala Arhiepiscopală  Roman, Viața monahală din Basarabia în timpul lui Visarion Puiu.
  • Col.(r) Dumitru Stavarache, Comisia Română de Istorie Militară, BucureștiPe urmele pribegiei mitropolitului Visarion Puiu. Pagini de Jurnal (selectiv).
  • Prof. Maria Stavarache-Zaharia, București, Mormântul părinților mitropolitului Visarion Puiu.
  •  Col.(r) Miluță Aniculăesei, RomanFapte minunate, de neuitat, săvârșite întru slava Celui de Sus și pentru bucuria noastră, de către Mitropolitul Visarion Puiu.
  • Sorin Grumuș, Roman; 85 ani de la hirotonia întru arhiereu a arhimandritului dr. Partenie Ciopron de către mitropolitul Visarion Puiu.
  • Ing. Viorel Nicolau, Constantin Pațilea – Piatra Neamț; Slujitor de Neam și Țară -Mitropolitul Visarion Puiu.
  • Pr. Drd. Mihail Bulmaga, Școala Doctorală Științe Umanistice, Universitatea de Stat din Moldova, Biserica Ortodoxă și Mișcarea Națională din Basarabia (1917): evoluție, cauzalitate, personalități.
  • Prof. Dr. Ovidiu Trifan, Școala de Artă „Sergiu Celibidache” RomanVisarion Puiu, despre rolul muzicii în viața spirituală și socială românească.
  • Prof. Eugenia Antonescu, București, Trei personalități legate de județul Roman și ultimii lor ani de viață – Visarion Puiu, Valeriu Siberis și Jenică M.Carnaru.
  • Prof. Dan Bliderișanu, Roman, Preotul Gheorghe Drăgan de la biserica „Sf. Gheorghe” Roman.
  • Avocat Iulia – Claudia Antăluță, Iași, Papa Francisc la Iași – istorie în metal.
  • Prof. Petru Flenchea, Visarion Puiu – înnoitor al învățământului teologic românesc.
  • Pr. Dr. Aurel – Florin Țuscanu, Roman, Mitropolitul Visarion Puiu, ctitor al primei bisericii ortodoxe din Pașcani după 300 de ani –Biserica „Sf. Victor”. Argumente, bazate pe documente, pentru hramul „Sf. Victor” la noua Catedrală .

LANSARE de CARTE:

  • Aurel Pentelescu, Ionuț-Constantin Petcu, Episcopul Dr. Partenie Ciopron. O viață închinată Bisericii și Armatei române ( 1896-1980), Editura Editgraph, Buzău, 2021, 663 pagini (monografie istorică). Prezintă Pr. Dr. Florin Țuscanu, Protopopiatul Roman.
  • Istoria Catedralei și a Ansamblului Mitropolitan din Iași, Editura Doxologia, Iași, 2021. Prezintă: Pr. Dr. Bogdan Racu, Mitropolia Moldovei și Bucovinei.
  • Dumitru Stavarache, Episcopul Visarion Puiu al Argeșului. Mărturii documentare (1921-1923), Editura Editgraph, Buzău, 2021, 231 p. – prezintă pr. Florin Țuscanu.

 Prezentarea revistei „VALORI PERENE”, Anul XI, nr.8 (11) Serie Nouă / 2022.

Expoziția foto-documentară: „In memoriam – Mitropolit Visarion Puiu”

Sursa programului – DOXOLOGIA

Alte articole