12.4 C
Paşcani
joi, mai 2, 2024

Ipocrizia consilierilor anti – investiții

Şedinţa extraordinară a legislativului păşcănean, din 19 iunie a.c., ar trebui să fie lecţie de studiu despre ipocrizia politicienilor. Pe scurt, asociaţia ARSACIS solicita, în beneficiul operatorului regional de apă şi canalizare, două chestiuni.

Mai întâi, aprobarea unei majorări a preţului la serviciile de apă şi canalizare, avizată de ANRSC, de la 7,11 la 8,76 lei/mc. O parte din cele 110 UAT-uri membre,  au aprobat în Consiliul Local, altele urmează. Municipiul Paşcani a aprobat proiectul cu 10 voturi pentru, din partea PSD. Liberalii au votat împotrivă, contestând preţul, cheltuielile, salariile etc., în contextul în care operatorul a motivat că nu a mai majorat preţurile din 2017, iar de atunci au crescut costurile cu munca, utilităţile şi serviciile.

Aşadar consilierii din opoziţie au ales să fie populişti, chiar socialişti, nu liberali, şi să nu ţină cont de argumentele economice, aşa cum s-a întâmplat pe vremuri şi la alţi operatori de servicii din Paşcani, care sunt în faliment, fix din cauza unor astfel de abordări politicianiste. Votul împotrivă a fost în folosul cetăţenilor, sau putea fi? Se pare că nu, de vreme ce, în cadrul Asociaţiei, majorarea preţului este impusă cu votul majorităţii reprezentanţilor primăriilor din judeţ. Altfel spus, chiar dacă şi consilierii din PSD ar fi votat împotrivă, tot vom plăti mai mult factura la apă, de la 1 august.

ApaVital a mai solicitat aprobarea unui plan tarifar, în principal până în 2024, cu perspective până în anul 2048, document esenţial pentru completarea dosarului de finanţare şi semnarea contractului. Sunt prevăzute următoarele majorări: 9,04 lei/mc din anul 2021, 10,13 lei/mc în anul 2022, 11,88 lei/mc în anul 2023 şi 12,04/mc în anul 2024.

Şi de această dată consilierii liberali au votat împotrivă, planul tarifar fiind aprobat cu voturile consilierilor PSD. In aceasta chestiune votul legislativului păşcănean are o dublă semnificaţie. Dacă proiectul nu ar fi trecut, Pașcaniul ar fi rămas, din nou, fără investiţii. Conducerea ApaVital a precizat foarte clar că sumele programate urmau să fie redistribuite altor localităţi, care îşi însuşesc condiţiile de finanţare, aşa cum s-a întâmplat în anul 2009, când municipalitatea locală a pierdut nouă milioane de euro. Fără investiţii, dar cu majorările de preţ programate, deoarece planul tarifar urmează să fie impus tuturor membrilor Asociaţiei, prin votul majorităţii.

Practic, pesediştii au salvat, din nou, investiţia din fonduri europene pentru extinderea reţelelor de apă şi canalizare, de această dată de peste 25 de milioane de euro, în timp ce opoziţia a inventat motive şi „soluţii”, unele stupide.

Să le analizăm pe rând:

Marius Pintilie, consilier local degeaba de 8 ani de zile, candidat pentru Primăria Paşcani, a spus că vrea preţ separat pentru fiecare comună sau oraş din judeţ (pe primari i-a întrebat cineva?), nu preţ unic pe Asociaţie, aşa cum este acum, pe motiv că, acum, păşcănenii ar subvenţiona localităţile mai sărace. Să fie incluse toate cheltuielile, de exploatare şi personal, ratele la credite şi costul investiţiilor viitoare, iar „preţul Pintilie” să fie mai mic decât cel de la ApaVital. Nu au fost prezentate cifre concrete, studii de impact etc…. Doar vorbe pentru a zăpăci şi mai mult electoratul!

Iată şi răspunsurile, ca să ne trezim la realitate!

1. Pașcaniul nu poate avea preţ separat la apă şi canalizare în cadrul ARSACIS. Asociaţia funcţionează pe principiul: un singur operator, preţ unic în toată aria de operare, tocmai pentru eficientizarea activităţii şi a costurilor.

De altfel organizarea regională a serviciilor este şi o condiţie a finanţatorilor europeni pentru investiţiile în infrastructura de apă, canalizare şi salubritate, iar reţeta a fost aplicată în toată ţara.

Mai mult, chiar în Legea 214 este prevăzut preţul unic: ”Articolul 35: (2) În cazul în care proiectele de investiții în sistemele de alimentare cu apă și de canalizare se dezvoltă prin fonduri publice asigurate, integral sau în parte, de la bugetul de stat și/sau din fonduri nerambursabile, finanțarea serviciului se face prin APLICAREA DE CĂTRE OPERATOR A PREȚULUI/TARIFULUI UNIC ȘI A STRATEGIEI TARIFARE, care se fundamentează în conformitate cu Metodologia de analiză cost-beneficiu pentru investițiile în infrastructura de apă, aprobată prin hotărâre a Guvernului.”

Am solicitat şi un punct de vedere din partea ANRSC şi ARSACIS, dar sunt convins că răspunsurile vor fi aceleaşi!

Să ne închipuim , totuşi, că ar fi posibil… În acest caz, Pașcaniul poate avea preţ separat doar dacă celelalte UAT-uri din Asociaţie ar aproba o astfel de prostie. Ce primar de comună, acolo unde sunt mai puţini abonaţi, ar vota pentru a avea un preţ mai mare, adică pentru a nu avea apă şi canalizare în gospodării? Nici unul, cel mai probabil, iar majoritatea ar decide şi de această dată. Aşadar preţ separat poate fi doar în afara Asociaţiei, iar Pintilie ştie asta! El a recunoscut că este consecvent în poziţia sa anti – ApaVital de 6 ani de zile, dar acum nu mai solicită referendum pentru anularea delegării, ci bazaconii care până la urmă au acelaşi înţeles.

2. La fel de evident este că municipiul Paşcani nu poate avea un preţ separat la apă şi canalizare, mai mic decât cel unic pe Asociaţie. Unele cheltuieli se împart sau sunt mai mici, până şi un buticar ştie asta! Pintilie a pornit cu raţionamentul de la o premisă greşită sau închipuită pentru a prosti electoratul. El spune că Pașcaniul ar susţine alte comune, din încasările de la cetăţeni pentru apă şi canalizare.

În realitate, ApaVital înregistrează pierderi din activitatea de la Paşcani, cca 3,3 milioane de lei în perioada 2016 – 2019. Mai exact, furnizarea serviciilor la Paşcani şi în majoritatea localităţilor din judeţ este susţinută de municipiul Iaşi şi câteva comune din zona metropolitană! Când directorul Doruș a prezentat cifrele, Pintilie a spus „doct” şi acuzator: „eu nu cred că…!”, fără nici un argument! Deci vorbe contra cifre, credinţa/părerile personale în locul evidențelor financiar contabile! Foarte tare, nu?

Aşadar „preţul Pintilie” – separat la apă şi canalizare ar fi mult mai mare decât cel unic, pe Asociaţie. Cu tot cu cheltuielile pentru investiţii, acoperirea împrumutului şi a tuturor cheltuielilor, ar trebui să fie aproape dublu, imediat, nu până în 2048, conform estimărilor celor de la ApaVital, singurii care au prezentat cifre, nu vorbe! Frumos cadou, pentru păşcăneni))).

3. Consilierul SRL a mai criticat operatorul că a majorat cota de profit, în condiţiile în care profitul este cea de-a doua sursă de finanţare pentru lucrările de investiţii. Deci profitul nu ajunge în buzunarul directorilor sau acţionarilor, nu este cheltuit pentru salarii sau altceva… Are o singură destinaţie: întreţinere şi dezvoltare, conform prevederilor legale, prin hotărârea ARSACIS şi a Consiliului Judeţean.

4. Şi consilierul Claudiu Bodoașcă a prestat magistral! L-a luat la bani mărunţi pe directorul Doruș, de la ApaVital, de profesie doctor inginer în ape şi specialist în accesarea fondurilor europene, cu un CV impresionant.

Omul care a adus cea mai mare investiţie publică în judeţul Iaşi, peste 500 de milioane de euro, din care 80% fonduri europene nerambursabile, ar trebui răsplătit, cu o diminuare consistentă a salariului, pe motiv că ar câştiga prea mult de la o societate publică, nu privată. Deci nu contează ce şi cât faci, salariul ar trebuie să fie în funcţie de ce cred unii, nu de performanţă; ca pe timpul comuniştilor!

Pentru impresia artistică, Bodoașcă a prezentat şi câteva cifre, greşite. El a spus că directorul general de la ApaVital ar avea un salariu lunar net de 40 000 lei pe lună. În realitate, conform declaraţiei de avere, Mihail Doruș a câştigat anul trecut o medie de peste 31 000 lei/lună. De fapt un salariu de cca 20 000 lei, brut sau net-  nu imi este clar, iar restul până la 373.682 lei, cât a încasat anul trecut, sunt beneficii de performanţă, pentru atingerea obiectivelor manageriale, conform declaraţiei din şedinţă.

Acuzaţiile au continuat la adresa celui care a insistat ca Pașcaniul să primească investiţii de peste 25 milioane de euro. Că el şi ceilalţi din board-ul de conducere ar încasa cam 20% din profitul companiei. În realitate, profitul este exclusiv pentru investiţii, iar fondul de salarii pentru conducere reprezintă 0,7% din veniturile înregistrate anul trecut.

Directorul ApaVital a fost scos la tablă, cu portmoneul întors pe dos pentru a fi dat exemplu negativ „clasei muncitoare”! Vorba consilierului Avramiuc, o metafora desigur: „boul care trage, tot el ia bătaie…”! Nici Primăria sau Consiliul Local, şi cu atât mai puţin domnul Bodoașcă, nu ar putea reduce cheltuielile companiei prin micşorarea salariilor directorului general. Beneficiile sunt stabilite de Consiliul de Administraţie în baza unui contract de management şi aprobate de UAT-urile acţionare.

A fost nevoie de intervenţia unui alt director de top, consilierul Vasile Haldan, de la Kosarom, pentru a pune punct spectacolului de extremă stângă. El a atras atenţia că performanţele sunt mai importante decât salariile, iar astfel de manageri trebuie plătiţi bine pentru a nu pleca în altă parte.

5. O altă problemă falsă pe lista neagră a opozitiei,   redevenţa la apă şi canalizare, subiect de studiu şi interpretare pentru militanţii anti Apavital. Este acea componentă din preţul apei pentru folosirea reţelelor, care ajunge în contul ApaVital, exclusiv pentru investiţii. Consilierii liberali reproşează, permanent, ca operatorul regional nu a achitat redevenţa atât cât a solicitat Consiliul Local pentru plata ratelor la împrumutul rămas de la fostul operator, cca 1,9 milioane de lei/an.

Şi aici situaţia este oarecum diferită iar Pascaniul nu a fost păgubit, ci are un statut privilegiat. În primul rând că hotărârea Consiliului Local prin care a fost impusă acesta plata are mari probleme de legalitate. Este un proces pe rol şi se aşteaptă o hotărâre definitivă. Până acum judecătorii au arătat că legislativul păşcănean nu poate impune asociaţiei ARSACIS să achite suma solicitată.

Cel mult poate să facă o astfel de cerere şi să fie supusă aprobării conducerii asociaţiei. Dar problema a mai fost discutată de câteva ori, iar primarii din judeţ nu au fost de acord să renunţe la partea lor de investiţii pentru că municipiul Paşcani să primească mai mult. Au aprobat însă, că noi să rămânem cu revedenta pentru a achita o parte din rata de la BEI, o excepţie, singura din judeţ, de la regulile asociaţiei.

O altă înţelegere/discuţie – cine ştie ce mai este valabil sau nu, a fost ca pentru diferenţa de redevenţa, ApaVital să facă investiţii. Şi aşa s-a întâmplat! A încasat şi achitat până acum cca 3 milioane de lei redevenţa şi au fost făcute lucrări în reţele de apă şi canalizare de cca 2 milioane de euro, din veniturile proprii ale societăţii. Am văzut că cei din opoziţie sunt sensibili la acesta formulare şi prefera să spună că sunt făcute din banii păşcănenilor. În parte si indirect aşa este,  dar sumele investite la Paşcani depăşesc cu mult componentele de investiţii din preţ, încasate de la noi.

PS:

  1. Apreciez pozitia ferma pro investitii  a unora din alianta USR PLUS Pascani, chiar daca nu le este usor! Dupa parerea mea,  ei merita mai mult decat unii liberali sa ajunga la conducerea municipiului! Si consilierul PMP Sorin Olariu a anuntat ca ar fi votat proiectele daca ar fi fost la sedinta! Sunt convins ca si consilierii judeteni, indiferent de culoarea politica vor aprova solicitarile ApaVital in sedinta de miercuri.

2. Pentru a demonstra că ar avea dreptate, Pintilie a cerut să îi fie puse la dispoziţie toate actele contabile şi contractele societăţii ApaVital, la Primăria Paşcani. Să le verifice, să decidă el ce cheltuieli sunt ok sau nu, să facă preţul special pentru Paşcani))).

Aşadar, un comerciant fără studii de specialitate, dar cu şcoala vieţii pe trotuarele din Italia, un consilier local vremelnic şi din întâmplare care abia desluşeşte o sinteză a bugetului local, cu experiență zero în accesarea de fonduri europene vrea să supervizeze munca a zeci de contabili, experţi, auditori, consultanţi şi manageri. Apoi, cu un nod în gât şi vocea tremurândă, s-a plâns de situaţia tensionată, întreţinută chiar de el, privind serviciile de apă şi canal din Paşcani.

Tupeu incredibil si lipsa de responsabilitate!!!

 

 

 

Alte articole