8.5 C
Paşcani
sâmbătă, aprilie 27, 2024

Întâlnire online cu impact, pentru elevii de la Liceul Mihai Busuioc Pașcani. Două persoane închise în penitenciar le-au vorbit despre greșelile făcute

La data de 9 februarie a.c., în cadrul proiectului „Deschide-ţi mintea, nu fi închis!”, poliţiştii Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii Iaşi şi Poliţiei Municipiului Paşcani, în parteneriat cu Penitenciarul Iaşi, au desfăşurat o activitate preventivă online, beneficiari fiind elevii Liceului Tehnologic “Mihai Busuioc”, din municipiul Paşcani.

În cadrul activităţilor, două persoane aflate în stare privativă de libertate, condamnate pentru săvârşirea de fapte penale, au participat online, de la sediul Penitenciarului Iaşi şi le-au prezentat elevilor cauzele şi efectele deciziilor care au dus la executarea unei sentinţe în penitenciar.

Accentul a fost pus pe importanţa majoră a relaţiei dintre copii, părinţi şi cadre didactice, elevii fiind încurajaţi să apeleze la sfatul părinţilor sau al cadrelor didactice atunci când se află în situaţii dificile.

Aceste activităţi au scopul de a informa elevii asupra aspectelor legale ce ţin de infracţionalitate şi de a-i ajuta pe aceştia să conştientizeze consecinţele pe care le implică nerespectarea legii, în sensul descurajării comportamentului infracţional.

IPJ IASI

Alte articole