9.1 C
Paşcani
vineri, aprilie 26, 2024

Inceput de an scolar in comunele Tatarusi si Stolniceni-Prajescu – FOTO

Clopotelul a sunat astazi si in scolile apropiate municipiului Pascani. In comuna Tatarusi, peste 600 de copiii s-au intors in banci in cele trei locatii. Festivitatea de deschidere a debutat cu o slujba religioasa, iar apoi au urmat discursurile oficialitatilor locale, dar si cele judetene.

Primarul comunei, Costel Iosub, a vorbit despre eforturile administratiei locale de a investi in educatie si implicit, in viitorul copiilor din satele componente.

Apoi, elevii au intrat in clase, iar cei mai mici au avut parte de o surpriza. Au intrat in scoala, pe sub un pod de flori tinut de cei mai mari.

Momente emotionante au fost si in comuna Stolniceni-Prajescu, la festivitatile de deschidere de la cele patru scoli din sate. La Bratesti, scolarii au fost primiti cu baloane.

Inceputul de an scolar a fost un prilej numai bun si pentru un scurt program artistic cu dansuri lipovenesti.

Nu au lipsit nici autoritatile locale, care le-au urat mult succes tuturor prescolarilor si elevilor.

Mentionam ca anul şcolar care a inceput astazi, va avea 34 de săptămâni, adică 168 zile lucrătoare.Semestrul întâi va dura de la 10 septembrie 2018 până pe 1 februarie 2018, iar semestrul al doilea – din 11 februarie 2019 până pe 14 iunie 2019.

 

Alte articole