7.1 C
Paşcani
sâmbătă, aprilie 27, 2024

Iată cum să-ți decorezi livingul toamna asta și să impresionezi orice invitat!

Toamna vine cu ploi și o vreme rece care ne ține destul de mult în casă, timp în care ne uităm la serialele preferate cu o cană de ceai fierbinte în mână. Însă, cel mai minunat lucru legat de acest anotimp este paleta de culori vastă ce acaparează întreaga natură. Așa că pentru a fi și tu în ton cu toamna, poți începe prin a decora livingul folosind decorațiuni de sezon care vor impresiona orice invitat. Iată câteva idei de elemente de decor care nu ar trebui să lipsească din livingul tău toamna aceasta:

  • Pături pufoase și perne mici

Așa cum am zis, toamna este anotimpul în care-ți dorești să te relaxezi din plin, mai ales când auzi picăturile de ploaie care-ți lovesc geamul. Pentru a intra și mai profund în această stare de odihnă, păturile pufoase și pernele mici nu trebuie să-ți lipsească. Tot ce-ți mai rămâne de făcut este să-ți chemi prietenii, să le faci câte o ciocolată caldă și să vă uitați împreună la un film în timp ce stați înveliți cu păturile colorate.

  • Dovleci

Fie că ești fan Halloween sau nu, dovleceii nu ar trebui să lipsească din locuința ta. Există numeroase idei prin care îi poți integra în decorul livingului, fie că îi așezi în zona de dining alături de lumânările parfumate, fie că îi așezi lângă șemineu, culoarea și forma acestora va fi apreciată de orice invitat în locuința ta. Totuși, dacă vrei cu adevărat să-ți dai musafirii pe spate, le poți face o plăcintă de dovleac delicioasă de care să vă bucurați împreună.

  • Tablou cu peisaj de toamnă

Îți dorești să ajungi la munte și să te bucuri de culorile minunate din natură? Află că acum poți face asta chiar de la tine de acasă, cu ajutorul unui  tablou canvas cu peisaj de toamnă, de la pepanza.ro. Alege cel puțin un astfel de tablou pe care să-l adaugi în livingul tău și te vei bucura de liniștea unei zile ploioase de toamnă din inima pădurii chiar în sufrageria ta. În plus, va atrage atenția oricui îți calcă pragul, fiind un element de decor unic și la modă.

  • Flori de toamnă

Câteva dintre florile de toamnă care vor arăta perfect în casa ta sunt dalia, salvia, crizantemele, gladiola și brândușa de toamnă. Aceste flori sunt speciale pentru că abundă în culori minunate ce vor face din livingul tău o încăpere caldă și primitoare. Nu te limita doar la o vază de flori, poți alege două sau chiar trei pe care să le umpli cu astfel de flori sau poți opta pentru flori în ghiveci ce vor rămâne vii o perioadă mult mai îndelungată.

Este simplu să obții un decor unic și armonios de toamnă folosind decorațiunile menționate anterior. Te vei bucura de un spațiu plin de culoare care te va ajuta să te relaxezi singur sau împreună cu prietenii în timp ce beți o cană mare de ceai fierbinte.

Sursa foto: freepik.com

Alte articole