5 C
Paşcani
luni, octombrie 18, 2021

Hotelierii de la munte anunță tarife mai mari la cazare: Cei care obișnuiau să vină, o vor mai face sigur. Românul n-are frică de nimic

Nici vacanțele la munte nu vor fi prea accesibile în această iarnă. Din cauza facturilor majorate, tarifele la cazări vor crește cu 15%, anunță hotelierii. Se apropie sezonul de iarnă, așa că în stațiunile montane cresc prețurile. Dacă iarna trecută turiştii plăteau pentru o noapte de cazare într-un apartament aproximativ 550 de lei, în acest an, tariful va ajunge la 650 de lei pe noapte.

 


Roxana Cojocea, președinte Asociația de Turism Poiana Brașov: Vorbim de un sezon de iarnă în care oricum prețurile sunt putin mai mari, și vorbim de această dată și de adaptarea lor la vremurile pe care le trăim. Însă trebuie să ne gândim că în afară de prețul utilităților care a explodat suntem într-un context pandemic care nu ne permite foarte multe variante.

Gabriel Roşca, manager hotel: Noi anul trecut nu am scumpit deloc, am vândut la același preț ca în 2019. Dacă ne gândim că în acest an vom avea o creștere de 15% la prețul din 2019, e o creștere naturală, 7% pentru fiecare an.

Chiar şi cu tarifele mărite, românii speră să-şi petreacă sărbătorile de iarnă la munte.

Bărbat: Cei care au fost obișnuiți să vină o să mai vină sigur, cu siguranță. Românul n-are frică de nimic.
Femeie: Da, cred că vor veni, nu cred că o să-i oprească scumpirea.
Femeie: Eu zic că întotdeauna o sa vină turiștii, indiferent de preț.

Patronii din HORECA speră ca autorităţile vor adopta măsuri fiscale pentru a-i ajuta să se descurce şi să-şi păstreze angajaţii, mai ales că şi salariul minim pe economie va crește cu peste 10%.

Sursa DIGI 24

DE LA ACELAȘI AUTOR

Fara apa la robinet pana luni, din cauza unei avarii la o conducta

INFORMARE APAVITAL: "În vederea remedierii unei avarii apărută la o conductă, ApaVital se află în neplăcuta situaţie de...

Avarie la aducțiunea pentru apa. Furnizarea a fost întreruptă in Pașcani si suburbiile Lunca, Bosteni si Sodomeni

"În vederea remedierii unei avarii apărută la o conductă, ApaVital se află în neplăcuta situaţie de a...

Cum să stai mai puțin timp pe rețelele sociale: s-ar putea să fii dependent de dopamină digitală

Multe persoane își fac griji cu privire la timpul pe care îl alocă zilnic rețelelor sociale. În...

Ce riști dacă ești prins cu certificat verde fals! Fapta penală pentru care ești acuzat

A devenit o modă ca românii nevaccinați să încerce să fenteze legea. Astfel, mai multe persoane au...

METEO

ALTE ȘTIRI

INFOBIT - STIRILE ZILEI

OPINII

Să fim oameni, nu roboți!

Uitați-vă cu atenție în jurul vostru! În fiecare scară de bloc, pe orice stradă din suburbii este...

PULSUL ZILEI