10.8 C
Paşcani
vineri, aprilie 26, 2024

Ghid VIDEO: Cum se face testul de salivă al elevilor. Părinții își vor testa copiii acasă

Părinții își vor testa copiii acasă, în fiecare luni și joi, înainte de a-i trimite la școală, iar testele din salivă vor fi puse la dispoziție de autorități.

Totuși, școlile vor putea decide să facă testarea și în clase, dar numai cu acordul părinților, a anunțat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

În total, în fiecare săptămână vor fi testați, de două ori, 3 mlioane de elevi și peste 250 de mii de angajați din sistemul de învățământ. Autoritățile au hotărât ca testele să fie făcute acasă, de către părinți, pentru ca timpul alocat orelor de curs să nu fie afectat.

Pe larg despre acest subiect, la Știrile PRO TV de la ora 19.

Procedura prin care testele vor fi distribuite parinților va fi stabilită printr-un ordin comun al ministerelor Educației și Sănătății.
Părinții vor primi kituri care conțin o casetă de testare, o soluție tampon, o pungă pentru colectarea probei, o pipetă pentru recoltare și o pungă pentru deșeuri medicale. Înainte cu 10 minute de recoltare, persoanele testate nu trebuie să consume apă sau mâncare, gumă de mestecat sau produse de tutun.

Sursa Stirile PRO TV 

Alte articole