11.1 C
Paşcani
vineri, aprilie 26, 2024

Finanţăm echipa de fotbal, sau alte sporturi, de la bugetul local?

Se merită sau nu,  ca Municipiul Paşcani să aloce, în continuare, bani de la bugetul local pentru a susţine echipa locală de fotbal, în contextul în care rezultatele obţinute sunt mai mult decât modeste?

În campionatul trecut echipa CSM Paşcani a retrogradat, din nou în liga a IV -a, iar acum aşteaptă să se înscrie pe locurile rămase libere în liga a III -a, ca şi în ultimii ani. Asta însemna cheltuieli mai mari, suportate de la bugetul local. Consilierul Local Sorin Olariu susţine că astfel de practici păguboase ar trebui să înceteze deoarece nu sunt motivante pentru jucători. El a spus că echipa ar trebui să rămână în liga a IV până când promovarea se va face pe baza rezultatelor nu a relaţiilor cu reprezentanţii federaţiei.

Dezbaterile au avut loc în cadrul şedinţei Comisiei Economice la dezbaterile privind rectificarea bugetelor. Conducerea clubului a solicitat aprobarea cheltuirii în avans a unor sume de bani alocate pentru ultimul trimestru al anului.
Consilierul PMP a cerut reducerea cheltuielilor pentru echipa de fotbal şi finanţarea celorlalte sporturi care fac performanţă cum ar fi de exemplu rugby atletism şah şi artele marţiale.
În replică preşedintele clubului Bogdan Mandric a spus că pentru că echipa de fotbal să obţină rezultate mai bune trebuie să aibă un buget mai mare iar dacă vor fi reduse cheltuielile antrenamentele pentru seniori şi junior vor fi puse în pericol.

Menţionăm că bugetul pentru anul 2019 al Clubului Sportiv Municipal Paşcani este de cca 900 000 lei cât al Bibliotecii Municipale şi al Casei de Cultură, la un loc. Din aceştia cca 500 000 lei sunt cheltuieli de personal pentru cei 14 salariaţi ai clubului.

Anul trecut s-au cheltuit 140 000 lei pentru activitatea de fotbal şi doar 45 000 lei pentru activitatea de rugby. Celelalte sporturi au primit sume mult mai mici. În momentul de faţă la CSM Paşcani sunt legitimaţi 178 de jucători de fotbal seniori şi juniori. Cu toate acestea conducerea clubului a anunţat două selecţii externe pentru a putea completa jumătate din echipa de fotbal.

Alte articole