11.1 C
Paşcani
vineri, aprilie 26, 2024

Festivitate pentru viitorii asistenți medicali de la Centrul de Studii din Pașcani

Momente de emoție și bucurie pentru absolvenții Centrului de Studii „Ștefan cel Mare și Sfânt” din Pașcani.

Astăzi a venit rândul  celei de-a 20-a promoție de la Școala Postliceală să urce pe scenă și să depună Jurământul asistentului medical.

Festvitatea a avut loc în fața Primăriei, unde invitați au fost și părinții sau prietenii veniți să-i sprijine și să-i felicite pe absolvenți în această zi de sărbătoare.

În cadrul cursului festiv, tinerii au fost strigați pentru ultima dată la catalog, iar cei mai merituoși au fost premiați.

A fost înmânată diploma de merit pentru șeful de promoție. Este vorba despre Elefteriu, căsătorită Crâșmaru Gabriela, de la calificarea „Asistent medical generalist”, care a reușit să obțină media generală 10.

A fost înmânată și „Cheia Succesului”  iar promoția 2021 a predat ștafeta către urmatoarea generație. După aceste momente, fiecare absolvent a depus jurământul.

Menționam că școala postliceală a încheiat astăzi șirul cursurilor festive din municipiu, iar, în continuare, absolvenții de liceu vor trebuie să treacă de o ultimă încercare, examenul de bacalaureat.

 

Alte articole