23.6 C
Paşcani
marți, mai 7, 2024

Factură la gaz de peste 300.000 de lei la Spitalul de Urgență Pașcani

Creșterea prețurilor la gaz și energie încep să se resimtă din ce în ce mai mult și în municipiul Pașcani. Spitalul de Urgență a primit o factură uriașă la gaze naturale – peste 300.000 de lei. Chiar dacă perioada de facturare include lunile noiembrie, decembrie și ianuarie, suma este foarte mare.

În decembrie anul trecut, spitalul a primit o factură de 137.926 de lei, iar în aceeași perioada din 2020, mai mică cu peste 50% – 51.448 lei. În ianuarie anul acesta, ultimele facturi emise instituției medicale au fost stornate și a fost emisă cea de 300.000 de lei, precizează reprezentanții spitalului. În bugetul pe acest an, la capitolul iluminat, încălzit și forță motrică a fost cuprinsă suma de 1.550.000 de lei.

Consilierul local, Dumitru Pantazi, a propus în ședința de Consiliu de la începutul acestei luni suplimentarea bugetului spitalului cu încă 500.000 de lei, tocmai pentru plata utilităților, însă primarul, Marius Pintilie, s-a împotrivit pe motiv că unitatea are deocamdată suficienți bani.

Presiunea a început să fie tot mai mare și pe școli. La Colegiul Național Mihail Sadoveanu din municipiu, factura la gaz pe luna ianuarie a venit de 55.000 de lei mai mare cu circa 40% față de aceeași perioada a anului trecut, iar la Școala Specială Gimnazială factura pe luna decembrie a fost de 68.000 de lei.

Alte articole

Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70