23.6 C
Paşcani
marți, mai 7, 2024

Bugetarii din Pașcani primesc tichete de vacanță începând cu luna aprilie

Angajații instituțiilor publice din municipiul Pașcani vor primi în acest an vouchere de vacanță. La Spitalul Municipal, cei 543 de salariați ar urma să primească aceste tichete, cel mai probabil, începând cu luna aprilie. Suma prevăzută în bugetul instituției spitalicești este de circa 800.000 de lei.

Și la Spitalul General CF de lângă piața agroalimentară din zona Deal, cei 126 de salariați vor primi și ei aceste tichetele.

În ceea ce îi privesc pe salariații din învățământ, reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Iași au precizat că în acest moment, în bugetul transmis de Ministerul Educației, nu sunt sume aprobate pentru voucherele de vacanță.

Însă, președintele Sindicatului de Invățământ Spiru Haret Iași, Mirel Pristavu, a precizat că potrivit legii, salariații din școlile din Pașcani, Târgu Frumos, Hârlău și comunele din împrejurimi au acest drept. În acest sens, fiecare unitate de învățământ va raporta Inspectoratului Școlar Județean Iași, necesarul de tichete.

Voucherele vor fi în format electronic, pe un card și au o valoare de 1.450 de lei. Suma poate fi folosită pentru a achiziționa cazare sau pachete turistice în rețelele de unități turistice din România, partenere ale emitenților, unități dotate cu POS și autorizate conform legislației.

La Primăria Pașcani, 350 de salariați vor primi vouchere de vacanță. Printre ei se numără și asistenții personali. În total, Primăria are 446 de salariați, conform organigramei.

Potrivit legii, aceste tichete vor fi acordate până în 2026.

Alte articole

Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70