12.4 C
Paşcani
miercuri, mai 8, 2024

Electricianul a murit în timp ce era judecat pentru furt de curent electric

În proces erau judecaţi atât beneficiarii, cât şi cel care a realizat lucrarea de branşare ilegală.

Trei săteni din Erbiceni au ajuns în faţa judecătorilor pentru furt de curent electric. Procurorii i-au trimis în judecată atât pe beneficiarii lucrării de branşare ilegală, cât şi pe cel care executase lucrarea. Acesta din urmă nu a mai ajuns să vadă însă sfârşitul procesului, întrucât a decedat în timpul judecăţii. Pentru furt au rămas răspunzători doar beneficiarii, Mariana şi Vasile Dutcovici.

Conform legii, branşarea ilegală la utilităţi reprezintă tot furt, fiind tratată la fel cu sustragerea unui portofel şi pedepsindu-se cu închisoarea pentru un termen cuprins între 6 luni şi 3 ani sau cu amenda.

„Instanţa reţine faptul că sunt cunoscuţi ca persoane care îşi câştigă existenţa prin muncă şi prezintă perspective de reintegrare socială, putând avea o evoluţie comportamentală pozitivă. Prin urmare, instanţa apreciază că introducerea acestora în mediul penitenciar ar fi de natură să le compromită şansele lor de reinserţie socială, fiind de preferat ca aceştia să suporte rigorile pedepsei în sânul familiei, pentru a putea fi ajutaţi să se îndrepte şi pentru a se putea implica în activităţi profesionale. Instanţa are în vedere că perioada prezentului proces penal a fost de natură să atragă atenţia inculpaţilor asupra gravităţii faptelor săvârşite”, au apreciat magistraţii Judecătoriei Hârlău.

Ei s-au orientat spre o pedeapsă uşoară, de 1 an de închisoare cu amânare, dar nu înainte de a verifica situaţia celor doi. Fişele de cazier judiciar ale inculpaţilor indicau existenţa unor condamnări penale mai vechi, ceea ce ar fi putut împiedica amânarea aplicării pedepsei. Spre norocul lor, termenul legal de reabilire trecuse deja. Mariana şi Vasile Dutcovici vor trebui totuşi să achite costul curentului electric sustras, în sumă de 3.200 de lei.

sursa zdi

Alte articole

Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70