14.1 C
Paşcani
joi, mai 2, 2024

Drumul blestemat : Belceşti – Lespezi. Un dubiu de 18 milioane de euro

Vom afla sau nu mâine cine a pus mâna pe unul dintre cele mai atractive contracte din acest an de la Iaşi? Este vorba de o licitaţie a Consiliului Judeţean de aproape 100 milioane de lei, pentru care competiţia este de-a dreptul acerbă: modernizarea ultimului lot din Axa rutieră Iaşi-Suceava, celelalte loturi apropiindu-se deja de finalizare. Va mai fi sau nu depusă contestaţie la atribuirea lucrărilor? Prima procedură a eşuat tocmai din acest motiv. Asupra ofertei potenţial câştigătoare planează deja unele suspiciuni.

Cel mai mare şi mai scump lot al Axei rutiere strategice Iaşi-Suceava este pe cale să intre şi el în şantier. Concurenţa este una acerbă pentru atribuirea contractului cu o valoare estimată de 96,1 milioane de lei: 9 oferte şi o primă contestaţie soluţionată până la urmă în instanţă. Între timp, pe primele două loturi – 29,6 km pe DJ 282 (între limita municipiului Iaşi şi Bulbucani prin Rediu-Movileni-Gropniţa), respectiv 22 km pe DJ 281D (Bulbucani-Focuri-Coarnele Caprei) şi pe DJ 281B (Coarnele Caprei-Belceşti) – şantierul ar trebui să se încheie până la începutul lunii viitoare.

Ambele contracte au fost atribuite în noiembrie 2019 asocierii conduse de Alpenside SRL, pentru 112,75 milioane de lei. Ordinele de începere a lucrărilor au fost date imediat, la sfârşitul aceleiaşi luni, respectiv la începutul lui decembrie. Termenul de finalizare a fiecărui contract, inclusiv cel pentru Lotul 3, este de doi ani.

Acuze: preţuri sunt cele reglementate de lege

Alpenside, exclusă în prima procedură pe motivul alierii cu o firmă care nu avea dreptul să liciteze contracte pe fonduri europene, s-a răzbunat la reluarea procedurii, reuşind să anuleze atribuirea iniţială a contractului pentru Lotul 3 către compania Eky-Route. Curtea de Apel Iaşi a dispus reevaluarea ofertelor, iar surse din cadrul Consiliului Judeţean ne-au spus că Alpenside este pe cale să preia contractul. Dacă nu vor fi contestaţii, bineînţeles.

O sesizare primită la redacţie reclamă însă faptul că bucureştenii de la Alpenside şi-ar fi adjudecat procedura cu costuri pe ora de muncă sub limita legală, dar şi cu preţ subevaluat pentru unele materiale. Astfel, un topograf ar lucra pe gratis până la 11,05 lei/oră, un munictor necalificat ar fi plătit şi el cu cel mult 11,05 lei/oră, iar un laborant, cel mult 7,50 lei/oră. Tariful orar minim stabilit prin lege este de 17,92 lei. „Membrii comisiilor de evaluare sunt singurii care au acces la detaliile din oferte şi au obligaţia să respecte cerinţele legale în procesul de evaluare. Consiliul Judeţean nu are cum să confirme afirmaţiile cu privire la preţurile practicate”, este răspunsul primit în acest sens de la Consiliul Judeţean, organizatorul licitaţiei.

„Nu avem cunoştinţă de vreo contestaţie”

Vicepreşedintele Marius Dangă ne-a declarat că, „în urma deciziei Curţii de Apel Iaşi, s-a efectuat reevaluarea ofertelor şi s-au transmis comunicările către ofertanţi” şi că procedura se află în perioada de aşteptare impusă de lege înaintea semnării contractelor. „Până la acest moment (ieri, n.r.), nu avem cunoştinţă de vreo contestaţie depusă”, ne-a mai spus vicele CJ.

Ofertele depuse la această rundă provin de la Alpenside şi Danlin XXL, ofertanţi unici, precum şi de la asocierile conduse de Mavgo Holding, Daroconstruct, Conest, Autotehnorom (care a câştigat licitaţiile pentru cele două loturi ale Axei din Suceava), Con Ted Company, Deliver Lex Trans şi Eky Route.

Lotul 3, lung de 40,6 km şi evaluat la 96,1 milioane de lei, începe de la Belceşti şi se opreşte la limita judeţului Suceava după ce trece prin Cepleniţa-Scobinţi-Sireţel-Lespezi. Întregul proiect, de la Iaşi la Suceava, ar trebui să fie gata până la 31 decembrie 2023.

sursa zdi

Alte articole