14.1 C
Paşcani
vineri, aprilie 26, 2024

Dorina Isopescu (PMP Iași): Primăria nu a făcut nimic pentru locuitorii din Tătărași (P)

Prof.univ. Dorina Isopescu, candidata Partidului Mișcarea Populară pentru Primăria Iași, a vizitat zona Tătăraşi – Dispecer, pentru a afla de la oameni problemele cu care se confruntă şi pentru a identifica soluţiile care trebuie puse în practică de administrația locală.

„La finalul săptămânii trecute, am ajuns în Tătăraşi – Dispecer, unde am stat de vorbă cu locuitorii şi comercianţii din zonă, care mi-au prezentat problemele grave cu care se confrunta de ani de zile, fără să fie băgaţi în seamă de autorităţile locale.

Şi acest cartier a fost abandonat de administraţia locală, care s-a ocupat doar să asfalteze străzile principale, iar arterele dintre blocuri nu au văzut urmă de asfalt de câţiva ani, deşi oamenii au cerut de fiecare dată Primăriei să le modernizeze şi lor străzile. „Nici nu mai ieşim la vot, nu ne bagă oricum nimeni în seama”, este afirmaţia care scoate în evidenţă resemnarea oamenilor!

Imagini groaznice am găsit şi în staţia Dispecer, acolo unde o lucrare de schimbare a ţevilor de termoficare este făcută în bătaie de joc! Aceste ţevi trebuiau amplasate pe un pat de pietriş cu nisip şi trebuiau puse la o adâncime mai mare, pentru a respecta adâncimea de îngheţ.

Echipa PMP acorda o importanţă deosebită şi micilor afaceri, care sunt motorul economiei, aşa că am avut o rundă de discuţii şi cu comercianţii din zona Tătăraşi – Dispecer, care s-au plâns de faptul că nu au loc să-şi expună marfa şi că sunt amendaţi constant de Poliţia Locală. Nu este o soluţie să amendezi firmele care şi aşa o duc de pe o zi pe alta, ci tu ca Primărie trebuie să le oferi variante pentru a-şi putea continua activitatea. Împreună cu echipa de consilieri locali ai Partidului Mişcarea Populară, le-am promis oamenilor, ca după data de 27 septembrie, vom identifica soluţiile cele mai bune pentru a veni în sprijinul lor.

Aceşti oameni merită o soartă mai bună şi mă voi lupta pentru a le crea condiţii decente să-şi poată vinde marfa!

Voi continua să merg zilnic prin toate cartierele din Iaşi, pentru a vedea exact cu ce probleme se confrunta oamenii! Nu mă voi ascunde în spatele afişelor, a retelelelor de socializare sau a echipelor de campanie, ca şi Contracandidaţii mei! Sunt un om aplicat, de teren, care întotdeauna am fost alături de ieşenii mei dragi! De pe 27 septembrie, vin la Primărie! Votaţi mărul! Iaşi, reuşim împreuna!”, a declarat prof. univ. dr. ing. Dorina Isopescu, candidata PMP la Primăria Iaşi.

Alte articole