19.1 C
Paşcani
luni, mai 20, 2024

Digi24: Guvernul a adoptat proiectul de lege cu măsurile ce vor fi luate după 15 mai și l-a trimis la Parlament

Guvernul a adoptat în ședința de astăzi un proiect de lege care conține măsurile care ar urma să intre în vigoare după 15 mai. Autoritățile vor ca România să intre în stare de alertă după 15 mai. Proiectul trebuie să fie însă aprobat și în Parlament, unde poate suferi modificări. Mai mult, Avocatul Poporului a constestat deja starea de alertă la Curtea Constituțională, care ar urma să ia joi o decizie pe această sesizare.

ACTUALIZARE. Guvernul a adoptat proiectul de lege cu măsurile care vor fi aplicate pe durata stării de alertă.

Potrivit proiectului, se vor putea face în continuare angajări în domeniul medical fără concurs, pe durata stării de alertă, masca de protecție va fi obligatorie în spațiile publice închise – în magazine, la locul de muncă, în transportul public, iar slujbele religioase vor putea fi desfășurate cu condiția menținerii distanțării sociale, a anunțat Ionel Dancă, șeful Cancelariei premierului.

Proiectul a fost trimis la Parlament pentru a fi adoptat în procedură de urgență.

Citește proiectul de lege AICI.

citeste continuarea pe digi24

Alte articole

Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70