13.5 C
Paşcani
miercuri, mai 8, 2024

DESPRE SIGURANȚA MINORILOR PE INTERNET. SFATURI PENTRU PARINTI

 

Comunicat: Prezența minorilor în mediul online poate fi benefică având în vederea nevoia acestora de informare sau de socializare, dar totodată există posibilitatea ca aceștia să fie expuși unor riscuri. Nerespectarea unor reguli de bază privind utilizarea internetului de către minori îi poate transforma pe aceștia în victime.

Majoritatea adolescenţilor postează fotografii pe internet, fără să țină cont că imediat după postare nu vor mai avea niciodată controlul asupra acestor fotografii. În cazul care un adolescent a postat o fotografie pe un site de socializare și după aproximativ 2-3 minute își dă seama că acea fotografie nu era cea mai potrivită, va șterge fotografia în speranța că aceasta nu va mai fie văzută de nimeni. În realitate acea fotografie, în acele 2-3 minute cât a fost postată pe internet, putea fi salvată pe aproximativ 20 de calculatoare. Ulterior de pe aceste calculatoare fotografia în cauză poate fi transmisă pe internet către un număr nelimitat de persoane.
O altă problemă ar fi aceea că după crearea unui cont pe o rețea de socializare adolescentul dorește să aibă o listă cât mai numeroasă de prieteni. În acest scop minorul acceptă invitația unei persoane de a deveni prieteni pe acel site fără să cunoască în realitate acea persoană. Deși este cunoscut faptul că există conturi de socializare “fake”(false) , acest fapt este neglijat uneori de adolescenți. Persoanele care își fac un cont fals pe o rețea de socializare pot avea intenția de a săvârși infracțiuni împotriva minorilor.
Încrederea se poate dezvolta rapid în mediul online, sub masca anonimatului pe care internetul îl oferă. Agresorii online caută copiii prin intermediul internetului şi dezvoltă cu aceştia relaţii online – apropierea de victimă prin atenţie sporită, bunătate, schimburi de muzică, cunoaşterea hobby-urilor copilului, empatizarea cu eventuale probleme ale acestuia. Se poate ajunge până la prezentarea unor clipuri sau imagini pornografice copilului, în speranţa de a-l face mai uşor să accepte astfel de „acte”. Ademenirea online poate apărea prin intermediul oricărui mijloc de comunicare online, nu doar prin reţele sociale.
Pentru evitarea unor situații nedorite în mediul online prin care copiii pot deveni victime datorită vârstei, teribilismului sau lipsei de informare privind consecințele comportamentului lor, le recomandăm acestora să aibă o bună comunicare cu părinții.

RECOMANDĂRI PENTRU PĂRINŢI
 Supravegheaţi activitatea copilului dumneavoastră pe Internet;
 Folosiţi Internetul împreună cu copiii, căutaţi cu ei informaţii care să-i intereseze;
 Aşezaţi computerul conectat la Internet într-o zonă deschisă, de unde puteţi uşor supraveghea copilul, de preferat în camera de zi;
 Folosiţi anumite mecanisme de control parental şi instalaţi instrumente de filtrare a Internetului, ca măsuri suplimentare de supraveghere;
 Arătaţi copilului cum să folosească setările de siguranţă;
 Învaţaţi copiii să nu dea niciodată date personale sau poze celor cu care comunică pe Internet;
 Le puteți explica copiilor că nu este bine să stabilească, fără acceptul dumneavoastră, întâlniri cu persoane pe care le cunosc doar de pe Internet. Discutaţi cu ei despre riscurile la care se pot expune;
 Încurajaţi copiii să vă spună dacă cineva din mediul online le provoacă teamă;
 Învăţaţi copilul ce înseamnă autoprotecţia pe Internet. Dacă un site încurajează copiii să transmită numele pentru a personaliza conţinutul acelui program, ajutaţi-l să-şi găsească un nume fictiv;
 Încurajaţi copilul să aibă o atitudine responsabilă, cuviincioasă inclusiv pe Internet, să nu transmită vulgarităţi, ameninţări sau injurii;
 În cazul în care sesizaţi schimbări negative în comportamentul copiilor, discutaţi cu aceştia şi încercaţi să aflaţi cauzele care au generat aceste modificări. Discutaţi cu cadrele didactice şi apelaţi la specialişti care vă pot oferi sprijin în gestionarea situaţiei;
 Pentru faptele abuzive din mediul online, răspunderea este în mediul real;
 Internetul poate crea dependență! Nu lăsați copiii să petreacă ore în șir în fața ecranului, stabiliți de comun acord un program de utilizare a calculatorului și oferiți-le alternative de petrecere a timpului liber!
 Nu folosiți dispozitivele electronice ca alternativă la lipsa de disponibilitate de a petrece timp cu copiii dumneavoastră! Internetul nu poate înlocui afecțiunea, conversația și educația pe care le pot oferi numai parinții în timpul petrecut împreună cu copiii. Dacă acest timp este pierdut, riscurile utilizării greșite a Internetului devin din ce în ce mai mari.

RECOMANDĂRI PENTRU COPII
 Nu oferi persoanelor întâlnite pe Internet informaţii personale despre tine sau familia ta;
 Nu spune parola de la email-ul tău altor persoane în afara părinţilor; dacă le comunici această parolă prietenilor sau altor persoane, acestea pot trimite mesaje jignitoare în numele tău sau pot intra pe site-uri interzise;
 Dacă vrei să te întâlneşti cu o persoană pe care ai cunoscut-o pe Internet, spune-le părinţiilor anterior; oamenii pot fi foarte diferiţi de ceea ce au pretins că sunt pe Internet şi astfel poţi deveni victimă;
 Evită să postezi pe Internet fotografii care te surprind în ipostaze indecente; ele pot fi folosite, mai devreme sau mai târziu, pentru a vă face rău, ţie sau celor apropiaţi; în plus, odată ce asemenea fotografii vor fi făcute publice, nu vei mai putea, decât foarte greu, să ștergi din amintirea ta trauma rușinii și umilinței la care ai fost expus.
 Nu uita că nu tot ceea ce citeşti sau vezi pe Internet este adevărat!
 Nu da curs îndemnurilor, sarcinilor și provocărilor pe care le primești în cadrul unor jocuri online, care fac referire la viața reală și te îndeamnă să săvârșești fapte ce îți pot pune viața în pericol sau îi pot afecta pe cei din jur;
 Nu te teme de cei care te amenință pe Internet, ca să te determine să faci ceea ce doresc ei. Aceștia nu au putere asupra ta, iar în realitate, singura lor putere este anonimatul. În fața unor adulți responsabili, precum părinții tăi, profesorii sau polițiștii, medicii sau psihologii, agresorul tău se va dovedi mai neajutorat decât tine, pentru că el se știe vinovat. Dacă te amenință că are acces la informații confidențiale ca să îți arate că e bine informat, nu uita că în realitate are acces numai la informații care se găsesc foarte ușor pe Internet și nu dovedesc nimic. Așa că, nu ezita să anunți un adult în care ai încredere despre faptul că ești victima unei agresiuni sub orice formă pe Internet și vei fi protejat!
 Dacă cineva te face să te simţi inconfortabil pe Internet, poţi oricând să renunţi la comunicarea cu acea persoană. Nu eşti obligat să stai pe Internet mai mult decât consideri tu şi nici să suporţi ceea ce îţi provoacă neplăcere sau teamă.

Orice situație de abuz asupra minorilor trebuie sesizată Poliției.

Alte articole

Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70