13.7 C
Paşcani
vineri, aprilie 26, 2024

Cum va arăta piaţa agroalimentară din zona Vale. Proiectul a fost aprobat – VIDEO

Pascaniul va avea o piaţă agroalimentară modernizata în zona Vale a municipiului, dupa ani de zile de asteptari. Lucrările ar urma să înceapă în toamna acestui an şi să fie finalizate în maxim doi ani de zile, spune primarul Dumitru Pantazi. În şedinţa care a avut loc pe 27 februarie au fost aprobate documentaţiile tehnico- economice pentru realizarea lucrărilor, cu votul tuturor consilierilor prezenţi.

Urmează să fie organizată licitaţia pentru proiectare şi execuţie, imediat după votarea bugetului iar semnarea contractului este estimată până în luna august.

Investiţia este estimată la cca 9,6 milioane de lei, suma care ar putea fi mult mai mică, după licitaţie. Municipalitatea are doar o parte din bani, cca 1,5 milioane de lei, iar restul urmează să fie obţinuţi din imprumuturi bancare.

Conform documentației,  hala pentru bazar va fi reabilitată iar în locul tarabelor de afară va fi o zona de asteptare şi agrement cu mobilier urban.

Comerţul pentru micii producători va fi mutat într-o hală nouă acoperită care va fi construită pe platoul din partea stângă aflat între standurile comerciale care deasemenea vor fi reabilitate.

Aprovizionarea se va face pe stradă din spatele pieţei pentru fluidizarea traficului rutier pe strada Ceferiştilor iar între piaţă şi biserica din apropiere vă o parcare pentru maşini.
Opoziţia a votat proiectul propus de primar dar a avut şi critici. Marius Pintilie a precizat că investiţia nu ar fi realistă şi costurile estimate sunt prea mari.
Reprezentanţii Primăriei au anunţat că, începând de săptămâna viitoare vor fi montate indicatoare de restricţie privind statioanarea maşinilor de aprovizionare ale comercianţilor,  în parcarea din fata Pieţei Vale şi că Poliţia Locală va avea o campanie de informare în acest sens, pentru fluidizarea fra ficului rutier.

Alte articole