10.1 C
Paşcani
duminică, noiembrie 28, 2021

Copiii ar putea fi vaccinați în școli începând de anul viitor

Începând de anul viitor, elevii ar putea fi vaccinați în școli, a precizat secretarul de stat din Ministerul Educației, Sorin Ion, potrivit Mediafax. Pentru ca acest lucru să fie posibil în cazul grupei de vârstă 12-15 ani, va fi nevoie de acordul părinților.

Ministerul Educației a trimis o solicitare inspectoratelor școlare din țară care presupune înregistrarea cadrelor didactice în platforma destinată înscrierii pentru vaccinare.

„Nu excludem o acțiune de vaccinare a elevilor în școli”, a declarat secretarul de stat Sorin Ion, după ce săptămâna trecută a participat, alături de ministrul Sorin Cîmpeanu, la o discuție la Guvern pe tema vaccinării copiilor cu vârste de 12-15 ani.

În acest context, Rareș Voicu, președintele Consiliului Național al Elevilor, a susținut că mesajele transmise în cadrul campaniei de informare cu privire la vaccinare nu sunt pe înțelesul copiilor.

„Am observat faptul că de multe ori comunicarea oficială, comunicarea care este factual corectă din partea Guvernului, nu ajunge la elevi. Fie din cauza faptului că sunt folosite canale de comunicare pe care elevii nu le frecventează, fie pentru că mesajele nu sunt adaptate nivelului de înțelegere și de percepție a fiecărui elev în parte”, a spus Rareș Voicu, potrivit sursei citate.

Vaccinarea anti-COVID-19 a minorilor cu vârste între 12 și 15 a început pe 2 iunie în România. Până acum, la nivel național, au fost vaccinați peste 140.000 de adolescenți cu cel puțin o doză de ser.

DE LA ACELAȘI AUTOR

Gemuri și dulcețuri pentru iarnă – 10 rețete

Ne apropiem cu pași repezi de iarnă, așa că este timpul ideal pentru a face gemuri și...

Într-un sat din India fiecare nume e un cântec unic. Cum primesc sătenii melodia care îi va însoți toată viața

Într-un sat îndepărtat din Meghalaya, locuitorii au trei nume: un nume obișnuit, o melodie distinctă și o...

Ana Maria Popescu a fost declarată cea mai bună spadasină a lumii pentru a 5-a oară

Federația Internațională de Scrimă a desemnat-o pe Ana Maria Popescu cea mai bună spadasină a lumii. „Medalia olimpică...

Seful Inspectoratului de Politie Iasi, Costel Gîtlan, a fost înaintat la gradul de chestor de poliţie

Presedintele Romaniei, Klaus Iohannis, a semnat decretul prezidențial privind înaintarea în gradul profesional de chestor de politie...

METEO

ALTE ȘTIRI

INFOBIT - STIRILE ZILEI

OPINII

Să fim oameni, nu roboți!

Uitați-vă cu atenție în jurul vostru! În fiecare scară de bloc, pe orice stradă din suburbii este...

PULSUL ZILEI