12.4 C
Paşcani
joi, mai 2, 2024

Continuă panica din stațiile peco din Pașcani. Prețurile au crescut cu circa 50 de bani pe litru

A fost panică în benzinăriile din municipiul Pașcani miercuri seara, 9 martie, când toate stațiile peco au fost luate cu asalt de zeci de șoferi veniți să alimenteze mașinile, speriați de un zvon că prețurile ar putea crește peste noapte la până 10-11 lei pe litru, iar cantitatea ar putea fi raționalizată. Înaintea de căderea întunericului, s-au format rânduri uriașe, iar unele străzi au fost blocate.

La stația peco din fața supermarketului Kaufland, de pe strada Moldovei, rândurile s-au întins sute de metri pe ambele sensuri. La fel și la benzinăria de pe stradă Grădiniței, cea de lângă spital.

Deși în alte orașe, precum Câmpulung Muscel, autoritățile locale au reacționat rapid și au făcut apel la calm și rațiune, cu argumente bune, la Pașcani nimeni din administrația locală nu a avut nici o reacție.

Situația a continuat și dimineață. Unii șoferi au așteptat chiar și o oră pentru a ajunge la pompă. Printre ei se aflau angajați care trebuiau să ajungă la muncă, conducători auto care aveau nevoie urgent de carburant fiind la limita sau oameni din satele apropiate, aflați în tranzit, cu copii în mașină.

Fostul deputat, Vasile Axinte, fost proprietar a unei stații de alimentare de carburanți a explicat cum s-a ajuns la această stiuație, în cadrul emisiunii Pulsul Zilei, de la BIT TV.

Fenomenul a avut loc în toată țara și a fost declanșat de o fotografie apărută în mediul online de la o benzinărie din Beiuș, județul Bihor, acolo unde o stație partenera MOL a scumpit carburantul la 11 lei pe litru. Situația a fost explicată public joi dimineață de patronul benzinăriei care a declarat că a fost nevoit să recurgă la aceste preţuri pe motiv că ar fi cumpărat foarte scump acest lot de combustibil.

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, joi, că ANAF, Autoritatea pentru Protecția Consumatorilor și Consiliul Concurenței au demarat controale la toate companiile petroliere din România și că a cerut „sancțiunile cele mai severe pentru cei care vor să genereze instabilitate”.

De precizat este faptul că, de miercuri seara și până joi dimineață, prețurile la carburanți au crescut și au depășit pragul de 8 lei pe litru, mai mult sau mai puțin, în anumite stații peco din municipiul Pașcani.

Alte articole