12.4 C
Paşcani
vineri, mai 17, 2024

Conductă de gaz avariată în urma unor lucrări, la Gâștești. Pompierii solicitați la fața locului

O conductă de gaz a fost avariată, joi, 23 noiembrie, în jurul orei 10, în suburbia Gâștești, în urma unor lucrări în zonă. Pompierii au fost alertați prin apel la 112 despre această avarie, iar la fața locului a fost trimisă o autospecială de intervenție și stingere cu apă și spumă.

Dispeceratul Integrat ISU – SMURD – SAJ Iași a fost anunțat prin SNUAU 112, în data de 23 noiembrie a.c., la ora 10:10, despre producerea unei avarii la o țeavă de aducțiune cu gaz, în localitatea Gâștești, municipiul Pașcani. La fața locului, au fost direcționate de urgență, o autospecială de intervenție și stingere cu apă și spumă (ASAS) din cadrul Secției de Pompieri Pașcani și echipajele de intervenție ale operatorului de gaz.
La ajungerea forțelor de intervenție la locul solicitării, a fost constatat faptul că, în urma unor lucrări de excavații, în zonă, a fost avariată aducțiunea cu gaz la diferiți consumatori. Echipajul de pompieri a balizat zona, a instituit zona de siguranță și protecție, până la remedierea defecțiunii de către echipajul de intervenție al operatorului de gaze naturale.
Personalul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al județului Iași va continua activitățile orientate spre siguranța cetățenilor, cu accent pe prevenirea situațiilor de urgență și gestionarea operativă a evenimentelor care pun în pericol viața semenilor sau bunurile materiale ale acestora.
Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro
„Descarcă și tu noua APLICAȚIE DSU!” Aplicația DSU este disponibilă atât pe telefoanele cu sistem de operare APPLE, cât și Android și poate fi descărcată gratuit, după cum urmează :
– App Store – https://apps.apple.com/ro/app/dsu/id1663813906
– Google Play – https://play.google.com/store/apps/details?id=com.orson.dsu
Materiale de informare preventivă pot fi descărcate de pe linkul: https://isujis.ro/prevenire/informare-preventiva/materiale-de-informare-preventiva/” informează ISU Iași.

Alte articole

Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70