7.1 C
Paşcani
sâmbătă, aprilie 27, 2024

Concurs pe teme europene, la Casa de Cultura „Mihail Sadoveanu” din Pascani

Joi 11 aprilie,la Casa de Cultură ”Mihail Sadoveanu” Pascani s-a desfasurat concursul de comunicare pe teme europene „Europa, MAI aproape 9- EU votez!”

In cadrul evenimentului, tinerii care susțin cunoașterea și exercitarea drepturilor pe care le au ca cetățeni români și europeni, au avut prilejul de a susține scurte prezentări referitoare la dreptul de a vota și de a fi votat, într-un exercițiu de creativitate, care a fost jurizat chiar de ei înșiși , în efortul de a-și perfecționa stilul de comunicare și de persuasiune.

Prin implicarea în acest concurs, elevii și profesorii participanți s-au documentat despre statele membre ale Uniunii Europene, istoria lor separată și istoria UE și a ideilor ce o fac ceea ce este, evoluția sa în timp, simbolurile, valorile sale, învățând, în același timp, despre drepturile cetățenilor europeni și oportunitățile pe care le au tinerii în UE.

”Participarea la viața democratică a unei comunități reprezintă unul dintre modurile prin care tinerii – cetățeni europeni – își pot face auzită vocea în comunitate. Apropierea alegerilor pentru Parlamentul European este pretextul prin care tinerii se implică civic și pot dialoga deschis pentru a transmite mesajul că ei sunt cei care pot modela viitorul nostru și al Europei în care trăim”, subliniază Paul Matei, coordonatorul Centrului de Informare Europe Direct Iași.

Mentionam ca acest eveniment a fost organizat de Centrul de Informare Europe Direct Iași in parteneriat cu Liceul Teoretic ”Miron Costin”Pașcani, Colegiul Tehnic CF „Unirea”, Colegiul National „Mihail Sadoveanu” si  Casa de Cultură din Pascani.

Aceasta competitie se desfășoară la nivelul județului Iași de 7 ani consecutiv, în ultimii ani având loc de mai multe ori în municipiul Pașcani, în parteneriat cu școlile din oras.

 

Alte articole