13.7 C
Paşcani
vineri, aprilie 26, 2024

Cod rutier 2022: Modificarea uluitoare pregătită de Guvern, în ţara din UE cu cei mai mulţi morţi pe şosele

Guvernul face și desface. N-au trecut decât 3 luni de când a înăsprit Codul Rutier și iată că revine asupra legii. Şi nu pentru că au găsit soluţia ca să reducă numărul morţilor de pe şosele, ci culmea, ca să-i favorizeze pe şoferii indisciplinaţi. Un fost ministru al transporturilor crede că guvernanţii schimbă legea chiar pentru ei. Polițiștii şi chiar conducătorii auto critică iniţiativa.

Cea mai uluitoare modificare a codului rutier presupune ca faptele să se prescrie în şase luni, dacă şoferul contestă în instanţă, iar procesul nu se termină în această perioadă. Un fost ministru al transporturilor crede că legea se modifică pentru „şmecheri”.

Cătălin Drulă, președinte Comisia Transporturi: Toți acești deputați sunt șoferi, au mașini puternice și ceva mă face să cred că nu respectă regulile. Deci, cumva o simt personal că li s-ar putea aplica. (…) Cei care sunt mai șmecheri nu prea li se aplică regulile, știu să scape, au portițe.

Portiţe vor avea şi vitezomanii. Cei ce depășesc viteza legală cu 70km/h nu mai trebuie să stea cu grijă că vor rămâne pietoni din prima. Vor primi dovadă să circule 15 zile, timp în care pot contesta sancţiunea.

Continuarea pe Observator

Alte articole