21.3 C
Paşcani
sâmbătă, mai 4, 2024

CL Paşcani, şedinţa grea. Se împart puţinii bani rămaşi, opoziţia zăngăne cătuşele

Şedinţa grea pentru legislativul păşcănean, la sfârşitul acestei luni. Primarul municipiului a făcut convocarea pentru luni 30 septembrie de la ora 10.00. Pe ordinea de zi se afla 26 proiecte de hotărâre. Patru dintre ele au fost iniţiate de consilierii din opoziţie, două de viceprimar şi restul de primar.
Şedinţa va începe cu aprobarea unor modificări aduse la Regulamentul de Funcţionare a Consiliului Local, conform noului Cod Adminsitrativ, completarea Comisiei de Circulaţie, modificarea statului şi a actului constitutiv al asociaţiei judetene de apă şi canalizare ARSACIS şi nominalizarea reprezentaţilor Consiliului Local în Consiliile de Administraţie şi comisiile de evaluare a calităţii, ale şcolilor şi grădiniţelor.
În aceeaşi şedinţa se vor discuta şi proiectele de dare în folosinţă a centralelor termice, folosite până acum de RAGCL, Liceului Tehnologic Mihai Busuioc şi Grădiniţei cu Program Prelungit nr 2, aflate în apropierea unităţilor de invatamant. De asemenea Liceul Economic “Nicolae Iorga” urmează să primească în administrare un spaţiu de aproape 25 mp aflat acum în folosinta Pieţei Deal iar terenul de lângă sediul Parchetului este scos, din nou, la licitaţie pentru amenajarea unui patinoar artificial, pe timp de iarnă.
Tot în şedinţa de la sfârşitul acestei luni vor fi supuse aprobării planul de administrare al societăţii locale de salubritate, pentru perioada 2019 2023, actualizarea listei de investiţii şi noi rectificări bugetare la Primărie, Spitalul de Urgenţă şi clubul sportiv CSM Paşcani, planul de activităţi sportive şi educative pentru lunile octombrie şi noiembrie 2019 precum şi înfiinţarea şi componenta unei echipe mobile de intervenţie de urgenţă în cazurile de violenţa domestică.
Alesii locali vor aproba şi proiectul privind acordarea unor ajutoare sociale pentru achizitionarea de centrale termice individuale, cererea de încetare a contractului de mandat al directorului de la RAGCL Paşcani şi numirea unui nou administrator special.
Consilierii din opoziţie au propus concesionarea unei suprafeţe de teren de 1300 mp pentru amenajarea unei parcări în fata societăţii Rompak SRL, montarea de centrale termice individuale, cu bani de la bugetul local, în apartamentele închiriate ANL şi cele sociale, anularea procedurilor de delegare prin concesiune a serviciului public de iluminat din Paşcani şi trimiterea unei sesizări la DNA pentru un prejudiciu de 1,4 milioane de lei constatat de Curtea de Conturi, pentru a serie de investiţii dubioase făcute de fostul primar liberal Grigore Craciunescu precum şi tragerea la răspundere a celor care ar fi întârziat recuperarea banilor.

Ordinea de zi

 

Proiect de HOTARARE privind aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare a Consiliului Local al Municipiului Pașcani – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind constituirea comisiei tehnice de organizare a circulației în Municipiul Pașcani, judetul Iași – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind aprobarea modificării și completării Actului Constitutiv și a Statutului Asociaţiei Regionale a Serviciilor de Apă Canal Iaşi – ARSACIS – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind acordarea mandatului special în vederea exprimării votului în AGA ARSACIS referitor la actualizarea, modificarea și completarea Actului Constitutiv și a Statutului Asociaţiei Regionale a Serviciilor de Apă Canal Iaşi– ARSACIS  – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind darea în folosinţă gratuită către Consiliului de Administrație al Liceului Tehnologic ”Mihai Busuioc” Pașcani a centralei termice CT8, situată în str. Vasile Alecsandri, proprietate publică a municipiului Paşcani, județul Iași – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind darea în folosinţă gratuită către Consiliului de Administrație al Grădiniței cu Program Prelungit nr. 2 Pașcani a centralei termice CT6, situată in municipiul Pașcani, str. Grădiniței, proprietate publică a municipiului Paşcani – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind închirierea prin licitație publică a terenului disponibil, în suprafață de 600 mp, situat în municipiul Paşcani, strada Ștefan cel Mare, nr. 17, T. 53, parcela 1 CC, proprietate publică a municipiului Pașcani, județul Iași, în vederea amenajării unui patinoar artificial – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind închirierea prin licitație publică a terenului disponibil, în suprafață de 600 mp, situat în municipiul Paşcani, strada Ștefan cel Mare, nr. 17, T. 53, parcela 1 CC, proprietate publică a municipiului Pașcani, județul Iași, în vederea amenajării unui patinoar artificial – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind aprobarea planului de administrare al S.C. C.L.P. ECO SALUBRITATE S.A. Pașcani pentru anii 2019 – 2023 – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind modificarea și completarea HCL nr. 162 din 29.08.2019 privind organizarea Ceremoniei de comemorare a celor 14 feroviari pășcăneni condamnați abuziv de regimul comunist – initiator NEDELCU GABRIELA (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind aprobarea Programului de activități sportive și educative, organizate la nivelul Municipiului Pașcani, în luna octombrie-noiembrie 2019 – initiator NEDELCU GABRIELA (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind nominalizarea reprezentanţilor Consiliului Local în Consiliile de Administraţie ale unităţilor de învăţământ din municipiul Paşcani, pentru anul şcolar 2019 – 2020 – initiator NEDELCU GABRIELA (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind nominalizarea reprezentanţilor Consiliului Local în Comisia pentru evaluarea şi asigurarea calităţii în unităţile de învăţământ din municipiul Paşcani, pentru anul şcolar 2019 – 2020 – initiator NEDELCU GABRIELA (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind rectificarea Bugetului local de venituri și cheltuieli al Municipiului Pașcani, pentru anul 2019  – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind rectificarea Bugetului centralizat al instituțiilor și activităților finanțate integral sau parțial din venituri proprii pe anul 2019 – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind actualizarea Listei obiectivelor de investiții pentru anul 2019 la Spitalul Municipal de Urgență Pașcani  – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al Clubului Sportiv Municipal Pașcani pentru anul 2019 – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind rectificarea Bugetului centralizat al instituțiilor și activităților finanțate din venituri proprii și subvenții pentru anul 2019 – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind acordarea unui ajutor financiar din bugetul local pentru achiziționarea unui sistem de încălzire și apă caldă menajeră, alternativ sistemului centralizat de termoficare – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind stabilirea componenței echipei mobile precum și aprobarea procedurii și modalitatea de intervenție a echipei mobile constituite la nivelul municipiului Pașcani pentru intervenția de urgență în cazurile de violență domestică – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind aprobarea cererii d-lui Nedelcu Gelu – Costel de încetare cu acordul părților a contractului de mandat de administrator special la Regia Autonomă de Gospodărie Comunală și Locativă Pașcani  – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind desemnarea administratorului special al Regiei Autonome de Gospodărie Comunală și Locativă Pașcani în cadrul procedurii de insolvență – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind aprobarea inițierii demersurilor în vederea concesionării directe a imobilului – teren în suprafață de 1300 mp, nr. cad. 65239, situat în strada Grădiniței, nr. 1, municipiul Pașcani, către S.C. ROMPAK S.R.L., în vederea realizării unei parcări pentru angajați – initiatori Consilierii locali: Bodoașcă Mihai-Claudiu, Conache Eduard-Cătălin, Dandu Alexandru-Ionuț, Danu Ion, Nemțanu Constantin, Pintilie Marius-Nicolae, Timofte Maria (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind admiterea plângerii prealabile înregistrate la Consiliul Local al Municipiului Pașcani sub nr. 12592/25.07.2019, întocmită de către “Asociația pentru Pașcani”, împotriva Hotărârii Copnsiliului Local al municipiului Pașcani nr. 131 din 27.06.2019 privind aprobarea documentației necesare delegării gestiunii prin concesiune a serviciului de iluminat public în municipiul Pașcani – initiator BODOASCA MIHAI – CLAUDIU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind montarea de centrale termice individuale la locuințele ce aparțin sau sunt în administrarea municipiului Pașcani – initiatori Consilierii locali: Bodoașcă Mihai-Claudiu, Conache Eduard-Cătălin, Dandu Alexandru-Ionuț, Danu Ion, Nemțanu Constantin, Pintilie Marius-Nicolae, Timofte Maria (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind sesizarea Direcției Naționale Anticorupție și constituire parte civilă cu prejudiciul constatat de Curtea de Conturi – initiatori Consilierii locali: Bodoașcă Mihai-Claudiu, Conache Eduard-Cătălin (Dezbatere)

Alte articole

Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70