14.2 C
Paşcani
sâmbătă, aprilie 27, 2024

Ce se va întâmpla cu taxele românilor în 2022

Românii vor putea să își amâne taxele la ANAF până pe 30 iulie, fie că vorbim de persoane fizice sau de firme, a explicat Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu.

Întrebat dacă în anul 2022 românii vor avea noi taxe pe poluare, proprietăți sau salarii, ministrul Finanţelor Adrian Câciu a spus:

„Nu, în anul 2022 nu o să fie taxe noi. O să avem această analiză pe regimul fiscal pe care o avem prevazută şi în PNRR pe care o facem cu mediul de afaceri și cu instituțiile internaționale și vedem cum este așezată pagina fiscală sau dacă excepțiile de la regimul fiscal își ating potențialul pentru care au fost gândite.

Analiza regimului fiscal va fi făcută asupra întregului regim de taxare din România, local şi central.

La momentul în care discutăm, pentru anul 2022 nu se pune în discuție o taxare suplimentară.

În regimul fiscal și pe modul în care impozitele locale își ating obiectivele evident că vor fi analize, dar asta nu înseamnă că se vor pune taxe suplimentare sau se vor diminua taxele existente.

Analiza va fi prezentată public şi orice modificare de cod fiscal se face cu șase luni înainte de intrarea în vigoare. Deci lucrurile nu vor fi nici intempestive, nici surprinzătoare, iar orice politică publică se naște prin dezbatere, dialog și asumare în parteneriat”, a spus ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, pentru Antena 3.

CONTINUARE PE GANDUL.RO

Alte articole