8.6 C
Paşcani
vineri, aprilie 26, 2024

A fost redus programul de caldura si apa calda

Căldură si apa calda cu porţia, în plină iarna,  pentru abonaţii regiei păşcănene de termificare. Conducerea RAGCL a hotărât ca centralele să funcţioneze mai putin, pentru a reduce consumul şi cheltuielile cu gazul metan. Aşadar abonaţii la sistemul local de încălzire vor primi căldura doar dimineaţa,  între orele 5 şi 11 şi seara, de la ora 17.00 până la ora 22.00. Noul program de furnizare va fi aplicat din această seară,  dar urmează să fie modificat în funcţie de problemele care apar.
Directorul regiei păşcănene de termoficare spune că măsurA raţionalizării consumului de gaz şi implicit a furnizării căldurii este necesară pentru a putea achita facturile la gaz metan şi a evita o nouă debranşare.
Noul furnizor de gaz solicita plata în avans a facturilor. Cea pentru luna noiembrie de 458.000 lei a fost deja achitata iar până la sfârşitul acestei luni trebuie plătită şi factura pentru luna decembrie de 887 000 lei.
În total cca 1,3 milioane de lei: 700 000 subvenţie de la Primărie iar restul trebuie colectat de la consumatori.

În momentul de faţă RAGCL Paşcani are de încasat peste 3,7 milioane de lei facturi restante la căldură, de la populaţie, şi datorii la bugetele de stat de peste 40 milioane de lei. Legislativul local a amânat pentru primăvara anului viitor, luarea unei decizii pentru intrarea în insolventa.

Alte articole