9.9 C
Paşcani
vineri, aprilie 26, 2024

BRAVO! Au luat media 10 la bac. Toţi vor să studieze în continuare în ţară

Judeţul Iaşi se laudă cu şapte absolvenţi de liceu care au reuşit performanţa să obţină media 10 la Bacalaureat. Cei şapte tineri învaţă la licee şi colegii din municipiul Iaşi şi au dezvăluit pentru Ziarul de Iaşi faptul că secretul unei note maxime la testările naţionale este munca continuă, un program clar stabilit şi încrederea în forţele proprii.

Pe lângă cei şapte elevi cu media zece, la nivelul judeţului, pe discipline de examen, 92 de candidaţi au obţinut nota 10 la proba de Limba şi literatura română,145 au obţinut nota 10 la proba obligatorie a profilului (Matematică –65 / Istorie – 80), iar 377 au obţinut nota 10 la proba la alegere a profilului şi a specializării.

Rata cumulată de promovare, înainte de contestaţii, este de 78%, în creştere faţă de anul trecut (71,42%) şi peste media naţională (73,9%), aflându-ne în acest an pe locul al II-lea în ierarhia naţională. Pentru promoţia curentă rata de promovare este 81.92%, iar pentru promoţiile anterioare de 35,02%.

Practic, au promovat 3.980 de candidaţi, dintr-un total de 5.105 de candidaţi prezenţi. Dintre aceştia, 3.829 de candidaţi din promoţia curentă, iar 151 de candidaţi din promoţiile anterioare.

Alexia Carson – Colegiul „Racoviţă”. Alexia mărturiseşte că nu s-a pregătit în mod deosebit decât la Limba română, iar la celelalte obiecte a însemnat efortul depus la clasă, alături de colegi și profesori. Olimpică la Biologie, tânăra explică că nu a trebuit să înveţe foarte mult la această materie, însă a depus efort constant la celelalte.

„Am făcut temele pe care mi le-au dat profesorii şi am lucrat foarte mult la clasă. Nu am făcut pregătire separat decât la Limba română. Acolo am simţit nevoia şi m-a ajutat foarte mult pentru că am înţeles altfel literatura şi am putut discuta cu cineva pe fiecare operă în parte şi le-am înţeles  mesajul”, explică Alexia. Pe viitor, Alexia vrea să rămână în Iaşi, cel puțin în perioada licenţei, şi ar vrea să studieze la UAIC, la Facultatea de Litere.

Lavinia Maria Comandaru – Liceul „Moisil”. Lavinia îşi doreşte să devină neurochirurg, aşa că a învăţat, pe lângă obiectele de bac, şi pentru admiterea la medicină generală, învăţând şi 12 ore pe zi.

„Am urmat profilul mate-info şi ceea ce vreau să fac mai departe nu are neapărat legătură cu materia studiată. Aşa că m-am axat mai mult pe studiat medicină, pregătidu-mă pentru admitere. Cu toate acestea, în această perioadă am încercat să le intercalez. Subiectele de la bacalaureat mi s-au părut însă la un nivel mediu de dificultate şi au fost destul de accesibile”, subiliniază tânăra.

Pe cei care vor da examenul de bacalaureat pe viitor îi sfătuieşte să înveţe din timp şi să îşi facă un program care să alterneze studiul cu momentele de relaxare.

Ilinca Lazăr – Colegiul „Negruzzi”. Ilinca se declară o fată determinată, care a avut noroc totodată de profesori foarte buni şi de susţinerea celor dragi. De asemenea, la fel ca ceilalţi zecişti, Ilinca subliniază că un rezultat foarte bun nu se obţine decât prin muncă susţinută.

„Sunt mândră negruzzistă de 12 ani şi pot afirma cu certitudine că rezultatele obţinute se datorează pregătirii alături de profesori excepţionali, determinării şi, nu în ultimul rând, susţinerii necondiţionate din partea părinţilor, cărora le mulţumesc din suflet! Pregătirea pentru acest examen de maturitate a însemnat un program intensiv de studiu, urmat cu rigurozitate şi perseverenţă”, afirmă Ilinca.

Din toamnă, tânăra vrea să studieze în domeniul Advertising-Marketing, la Bucureşti.

Răzvan Iulian Mogîldea – Liceul „Cantemir”.  Răzvan este singurul candidat cu media 10 din mediul rural, din satul Cuza Vodă, comuna Ipatele, acesta studiind însă pe perioada liceului la Liceul „Cantemir”. Acesta afirmă că nu a fost simplu să se pregătească pentru bac, cu viaţa de internat şi cu drumurile acasă doar în weekend.

„Pregătirea pentru bac a fost cu suişuri şi coborâşuri, mai ales pe perioada pandemiei, însă odată cu revenirea în mediul fizic m-am redresat şi am ales să mă focusez pe acest obiectiv, anume obţinerea unei note cât mai mari. Mai departe aş dori să studiez la Facultatea de Drept a UAIC”, a afirmat pentru Ziarul de Iaşi tânărul.

Acesta spune că i-ar fi fost imposibil să facă naveta zilnic până la şcoală, aşa că a ales să stea la cămin.

„Nu am făcut naveta, pentru că sunt undeva la 50 de km, iar mijlocul de transport vine târziu în sat. Am stat însă la cămin, unde am avut parte de o sală specială pentru învăţat şi consider că a fost un avantaj programul de aici. Cu toate că am fost departe de cei dragi, am încercat să-i fac mândri şi să le demonstrez celor din jur că orice se poate!”, a adăugat Răzvan.

Iustina-Mădălina Răileanu – Colegiul „Negruzzi” Iaşi. Mădălina este din Târgu Frumos, dar a învăţat pe perioada liceului la „Negruzzi”. Aceasta povesteşte că s-a acomodat cu greu în clasa a IX-a, departe de casă, chiar dacă era împreună cu sora sa, subliniind că a avut noroc că a fost susţinută în permanenţă de părinţi.

În ceea ce priveşte pregătirea pentru bacalaureat, Mădălina spune că nu a făcut nimic special, ci s-a axat mai mult pe învăţatul la Limba română.

„M-am axat mai mult pe învăţat pentru proba la Limba română pentru că, deşi le-am citit pe toate, nu rezonez cu majoritatea operelor. Cred că programa pentru bacalaureatul la română ar trebui să fie gândită în concordanţă cu vremurile actuale, să ne fie prezentată şi experienţa femeilor şi a minorităţilor etnice prin operele pe care le studiem la şcoală. Eu am fost foarte norocoasă deoarece atât la limba română, cât şi la istorie am avut posibilitatea de a comunica cu oameni foarte deschişi, care să-mi vorbească şi despre subiecte care nu sunt abordate foarte des în programă şi acest fapt a fost, cu siguranţă, un plus care m-a ajutat să înţeleg mai bine perioadele şi operele literare pe care trebuie să le abordez la examen”, a explicat Mădălina.

Mai departe, tânăra vrea să studieze la Facultatea de Litere şi Limbi Străine de la UAIC.

Miruna Savin – Colegiul Naţional. Miruna ar vrea ca pe viitor să studieze la Facultatea de Informatică din cadrul UAIC, iar în timpul studiilor, prin programul Erasmus, ar vrea să vadă şi cum este peste hotare. Totodată, nu ştie încă unde se va stabili pe viitor, dar vrea să lucreze în domeniul IT, care i-ar permite să lucreze din orice colţ al lumii.

„Să obţii media 10 în examenul de bacalaureat nu poate fi considerat ceva întâmplător, ci trebuie să depui un efort constant pe parcursul întregului liceu (chiar şi atunci când ţi se pare că mai ai mult timp până la finalul clasei a XII-a). Cred că cel mai important lucru este să ştii exact ceea ce îţi doreşti, iar apoi să munceşti pentru a-ţi atinge scopul şi să nu te mulţumeşti cu nimic mai prejos”, a explicat Miruna.

Alina Viţel – Colegiul Naţional. Alina ar vrea să studieze pe viitor Dreptul, dar încă nu s-a hotărât la un centru universitar. Cu toate acestea vrea să rămână în ţară, „cu speranţa că voi reuşi să aduc o contribuţie, oricât de minoră, să-i ajut pe cei din jurul meu în măsura în care va fi posibil, să dau înapoi sprijinul de care am avut parte pe parcursul anilor de liceu”, a precizat Alina.

În ceea ce priveşte pregătirea pentru bac, Alina a subliniat că a fost o competiţie cu ea însăşi şi că nu există o formulă magică pentru media 10.

„Nu există o formulă pe care să o putem urma cu toţii. Cel mai indicat este să căutăm una proprie, şi mie îmi place să cred că am reuşit acest lucru. Trebuie să menţionez şi că am avut şansa să dau bacalaureatul la materiile de care sunt fascinată în cea mai mare măsură, să am alături profesori dedicaţi, care nu şi-au limitat predarea la materia pentru examen, fără însă a o neglija.

Sursa Ziarul de Iasi

Alte articole