11.1 C
Paşcani
vineri, aprilie 26, 2024

Au început înscrierile la creșa din Pașcani

De luni, 30 mai, au inceput inscrierile la cresa din municipiul Pascani. Parintii care vor sa isi duca micutii pentru prima data intr-o institutie de invatamant anteprescolar, trebuie sa stie ca in singura institutie de acest tip din oras sunt 55 de locuri.

Potrivit procedurilor emise de Ministerul Educatiei, ocuparea locurilor libere, după finalizarea etapei de reînscrieri, se va face, de regulă, în ordinea descrescătoare a grupelor de vârstă, respectiv: grupa mare, grupa mijlocie și grupa mică, cu respectarea prevederilor din legislația în vigoare.

Dat fiind faptul ca locatia cresei din strada Sportului a intrat in modernizare, la pachet cu Gradinita cu Program Prelungit nr.2, printr-un proiect cu fonduri europene, micutii sunt relocati la Gradinita cu Program Normal nr. 1, in spatele vechiului sediu al Primariei.

Actele necesare inscrierii sunt urmatoarele:

  • a) copie de pe certificatul de naștere al copilului;
  • b) copie de pe actele de identitate ale părinților/ reprezentanților legali și, după caz, copie a hotărârii/sentinței de plasament sau a sentinței de încredințare în vederea adopției;
  • c) adeverință de angajat pentru fiecare dintre părinți/ reprezentanții legali, pentru tipul de program prelungit;
  • d) adeverință de la medicul de familie în care să se menționeze că respectivul copil este sănătos clinic;
  • e) avizul epidemiologic/dovada de vaccinare întocmit(ă) conform prevederilor elaborate de Ministerul Sănătății, cu privire la intrarea copilului în colectivitate, eliberat de medicul de familie al copilului cu maximum 5 zile înainte de a începe frecventarea unității.”

Părinții pot comunica electronic datele necesare pentru planificarea înscrierii, dar dosarele se depun fizic. Procesul urmează a se declara încheiat pe 30 august 2022, se arata intr-un document al Ministerului Educatiei.

 

Alte articole