20.1 C
Paşcani
duminică, aprilie 28, 2024

Asistență medicală gratuită în spitalele publice din statele UE

Persoanele asigurate din România trebuie să știe că având un card european de asigurări sociale de sănătate (CEASS) vor putea beneficia de servicii medicale din sistemul public din țările membre ale Uniunii Europene, Spațiului Economic European-SEE (Islanda, Liechtenstein, Norvegia), Confederația Elvețiană și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Acest card se obține gratuit și, cu ajutorul acestuia, la nevoie, cetățenii români pot beneficia de serviciile medicale din sistemul public, devenite necesare în timpul șederii temporare în oricare dintre statele menționate.

Prin ședere temporară se înțelege deplasarea unei persoane pentru motive turistice, profesionale, familiale sau pentru studii.

”Cardul poate fi solicitat de orice persoană care face dovada calității de asigurat în sistemul de asigurări sociale de sănătate din România și are o valabilitate de 2 ani. Însă, dacă în această perioadă de 2 ani intervine o modificare în statutul tău, cu alte cuvinte nu mai ești asigurat, va trebui să anunți Casa de Asigurări de Sănătate în evidența căreia te afli. Am avut situații în care persoane aflate în această conjunctură, care nu au mai fost asigurate și au făcut tratament în străinătate, și de la care a trebuit să recuperăm contravaloarea asistenței medicale primite în țara respectivă. Și nu au fost deloc mici aceste sume”, a declarat Ec. Radu Țibichi, președintele Casei Județene de Asigurări de Sănătate Iași.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

Alte articole