3.6 C
Paşcani
marți, martie 19, 2024

ANPC: Pasagerii au dreptul să ceară compensaţii de până la 600 de euro pentru un zbor anulat

Pasagerii au dreptul să ceară compensații de până la 600 de euro pentru un zbor anulat, anunță Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor într-un comunicat. ANPC a început o investigaţie care vizează mai multe companii aeriene care activează pe teritoriul României, ca urmare a sesizărilor primite referitoare la serviciile oferite de acestea.
„De la Cuza am învăţat că nu trebuie folosite două măsuri pentru acelaşi lucru. Povestea cu ocaua mică. Dacă s-a evaluat activitatea unei companii aeriene, atunci trebuie să o verificăm şi pe a celorlalte, aflate în aceeaşi situaţie. Trist este că aici povestea va fi mai lungă, cele două nefiind de pe teritoriul României. Chiar şi pe jos, pentru că avioanele lor nu prea mai zboară, vom ajunge la destinaţie şi măsurile vor fi în consecinţă! Drum bun să avem!”, a afirmat, vineri, Horia Constantinescu, preşedintele ANPC.

Investigaţia este realizată de Direcţia Generală de Control şi Supraveghere Piaţă, împreună cu Centrul European al Consumatorilor România (ECC România), care instrumentează sesizările transfrontaliere ale consumatorilor.

Până în acest moment, începând cu 30 aprilie 2021, ECC România a înregistrat 500 de solicitări referitoare la serviciile Wizz Air şi 114 la serviciile Ryan Air.

SURSA: DIGI24

Alte articole