10.8 C
Paşcani
vineri, aprilie 26, 2024

Acțiuni la Pașcani, pentru siguranța cetățenilor

La data de 23 iunie a.c., poliţiştii Poliţiei Municipiului Paşcani au acţionat pe raza de competenţă pentru prevenirea şi combaterea faptelor de natură penală şi contravenţională, în special pentru prevenirea furturilor de animale şi verificarea legalităţii comercializării animalelor. La acţiune au participat şi reprezentanţi ai D.S.V.S.A. Iaşi.

Au fost vizate de acţiune 4 zone, fiind verificaţi 13 agenţi economici şi 20 de auto.

Au fost legitimate 38 de persoane.

Poliţiştii au aplicat 13 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 16.480 lei.

Spre exemplu, administratorul unei unităţi comerciale a fost sancţionat cu amendă în cuantum de 10.000 lei conform HG nr. 984/2005, deoarece a comercializat carne fără elemente de identificare şi a depozitat produse neconforme (expirate) în spaţiul de comercializare.

IPJ Iasi

Alte articole