8 C
Paşcani
sâmbătă, aprilie 20, 2024

Accident mortal pe trecerea de pietoni la Tg. Frumos: şoferul, condamnat la închisoare cu suspendare. 650.000 de lei daune morale

Pe „șoseaua morții”, pietonii nu sunt în siguranță nici în dreptul semafoarelor. O ieșeancă a fost ucisă la Târgu Frumos pe când trecea drumul european pe trecerea de pietoni, pe culoarea verde a semaforului. Accidentul, petrecut în urmă cu doi ani, a primit abia recent o primă concluzie din partea judecătorilor.

Pe 3 septembrie 2020, Andrei Iosub făcea naveta între Oniceni-Neamț și Lețcani. Adusese de dimineață un prim transport de produse de balastieră la Lețcani și se întorcea cu autoutilitara BMW cu semiremorcă la Oniceni, pentru a prelua o nouă încărcătură. A oprit la trecerea de pietoni din dreptul pieței, pietonii având verde. A doua trecere, cea de la benzinăria OMV Petrom, este prevăzută doar cu semafor pentru pietoni, dar pe partea dreaptă a străzii este montată o lampă galbenă care luminează intermitent atunci când pietonii au verde. Aici, Iosub a oprit pe prima bandă, întrucât cea de lângă axul drumului era ocupată de un automobil care intenționa să vireze stânga.

A acordat prioritate câtorva pietoni, dar cu ochii spre banda din stânga sa, unde voia să se încadreze, nu a observat că din dreapta își începuse traversara E.M., în vârstă de 85 de ani. Iosub a plecat de pe loc înainte ca lampa galbenă să se fi stins, pietonii având deci încă verde. Autoutilitara lui Iosub a lovit-o pe E.M., trecând peste ea cu roțile din stânga. Șoferul a oprit imediat, dar era prea târziu. Bătrâna suferise mai multe fracturi costale, un traumatism de bazin și traumatisme ale membrelor inferioare, decedând la locul accidentului.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

Alte articole