11.6 C
Paşcani
luni, octombrie 7, 2024

Judecătoria Hârlău se mută provizoriu într-o fostă grădiniță

Judecătoria din Hârlău se mută provizoriu pentru următorii trei ani în corpul vechi al unei grădinițe, de pe strada Ștefan cel Mare. Acest subiect delicat pentru comunitate a fost discutat în ședința Consiliului Local din oraș, ce a avut loc joi, 29 septembrie. Legislativul a dezbătut și votat un proiect de hotărâre în acest sens, privind schimbarea destinației spațiului care aparține domeniului public.

Nemulțumirile privind această mutare au venit din partea cadrelor didactice din Consiliul Local care consideră nepotrivită această decizie. Spațiul în care ar urma să funcționeze judecătoria este în apropierea Școlii Gimnaziale Petru Rareș. Aleșii locali consideră că elevii ar vedea zilnic, din exterior, activitatea instanței și presupusii infractori care sunt aduși în fața legii.

Mai mult, spațiul respectiv a fost dorit de școală pentru a crea noi săli de clasă pentru micuții de pregătitoare.

În cele din urmă proiectul a trecut, dar cu două abțineri și un vot împotrivă. Judecătoria din oraș ar urma să funcționeze în locația respectivă timp de trei ani, perioada în care actualul sediu se va află în renovareContractul de proiectare şi execuţie a lucrărilor de reparaţii capitale, consolidare şi modernizare a fost publicat pe platforma electronică de achiziţii publice și are o valoare estimată de 4,25 milioane de lei, informează Ziarul de Iași.

Clădirea Judecătoriei Hârlău a fost construită în 1963 pe trei niveluri și are o suprafaţă desfăşurată de 676 mp.

Alte articole

Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70