12.4 C
Paşcani
joi, mai 2, 2024

Doi profesori din Pașcani la cursuri de perfecționare cu finanțare Europeană

C.P. În zilele de 3 și 4 septembrie, doi profesori din Pașcani au participat la un stagiu de perfecționare pentru profesorii de Limba Franceză organizat la Târgu Neamț. Este vorba de prof. Alexandra Anicolaesei, de la Colegiul Tehnic Unirea și de prof. Anca Aparaschivei, de la Colegiul Național Mihail Sadoveanu.

Cursul s-a numit La différenciation pédagogique: propositions pour gérer l’hétérogénéité des classes și a fost organizat de Organizația Internațională a Francofoniei, în colaborare cu Crefeco (Centrul Regional Francofon pentru Europa Centrală cu sediul la Sofia) și cu Ministerul Educației Naționale din România.

Activitățile la care au fost selectați să participe 30 de profesori de franceză din România au fost sub formă de ateliere interactive, iar formatorul a fost Pierre Yves Roux, profesor la Centre international d’études pédagogiques, Sevres, din Franța.
Periodic, Crefeco organizează stagii naționale în fiecare din țările membre (Albania, Serbia, Macedonia, Bulgaria, Armenia, Republica Moldova, Bulgaria) care completează cursurile regionale de la Sofia.

Alte articole