4.1 C
Paşcani
vineri, aprilie 19, 2024

Doi profesori din Pașcani la cursuri de perfecționare cu finanțare Europeană

C.P. În zilele de 3 și 4 septembrie, doi profesori din Pașcani au participat la un stagiu de perfecționare pentru profesorii de Limba Franceză organizat la Târgu Neamț. Este vorba de prof. Alexandra Anicolaesei, de la Colegiul Tehnic Unirea și de prof. Anca Aparaschivei, de la Colegiul Național Mihail Sadoveanu.

Cursul s-a numit La différenciation pédagogique: propositions pour gérer l’hétérogénéité des classes și a fost organizat de Organizația Internațională a Francofoniei, în colaborare cu Crefeco (Centrul Regional Francofon pentru Europa Centrală cu sediul la Sofia) și cu Ministerul Educației Naționale din România.

Activitățile la care au fost selectați să participe 30 de profesori de franceză din România au fost sub formă de ateliere interactive, iar formatorul a fost Pierre Yves Roux, profesor la Centre international d’études pédagogiques, Sevres, din Franța.
Periodic, Crefeco organizează stagii naționale în fiecare din țările membre (Albania, Serbia, Macedonia, Bulgaria, Armenia, Republica Moldova, Bulgaria) care completează cursurile regionale de la Sofia.

Alte articole

Pelerinaj de Florii la Pașcani și Târgu Frumos pe 27 aprilie

Sâmbătă, 27 aprilie, înainte de Săptămâna Mare, în municipiul...

Președinte de ședință de la PNL, la propunerea PSD

Situație inedită in legislativul pascanean. Pentru ultimele sedinte pana...

Concert de muzică psaltică, la Pașcani. Corul Academic Byzantion, la Casa de Cultură, pe 26 aprilie

Protopopiatul Pașcani și Asociația Culturală Byzantion organizează înainte de...