10.8 C
Paşcani
vineri, aprilie 26, 2024

1 Martie: Ziua în care s-a născut marele scriitor român Ion Creangă

Pe 1 martie 1778 se naște Gheorghe Asachi, iar în 1810 Frederic Chopin. De asemenea, la aceeași dată, dar în anul 1867, a apărut primul număr al revistei „Convorbiri literare”. În același timp, data de 1 martie marchează Ziua Automobilistului Militar, Ziua Mondială a protecției civile și Ziua „Zero Discriminare”.

Pe 1 martie s-a născut marele scriitor Ion Creangă
Pe 1 martie s-a născut marele scriitor Ion Creangă

1788 – Se naște Gheorghe Asachi, poet, prozator, dramaturg și inginer român

S-a născut la Herţa, în Bucovina. A studiat la Lemberg (1796-1804), astronomia la Viena (1805-1808), arheologia şi epigrafia la Roma (1808-1812), unde aprofundează literatura italiană şi ia lecţii de poetică, apoi de pictură şi sculptură, potrivit volumului „Dicţionarul scriitorilor români”.

Din această perioadă, datează şi primele sale poezii în limba română, între care „Cătră Italia” (1808 sau 1812). În 1812 revine în ţară, la Iaşi, şi se consacră unei activităţi culturale intense. Referendar al şcolilor (1827-1849), edifică un adevărat sistem de învăţământ, în frunte cu Academia Mihăileană (1835). A prezidat începuturile teatrului (este iniţiatorul Conservatorului Filodramatic din Iaşi, 1836), a fondat revista „Albina românească” (1829) şi tipolitografia Albina (1832), unde îi apar primele traduceri, precum şi primele volume de scrieri – „Culegere de poezii” şi „Fabule alese”. Adversar al Revoluţiei de la 1848, se manifestă ulterior şi ca un antiunionist şi devine tot mai izolat, continuându-şi însă activitatea literară. În 1869, la vârsta de 81 de ani, pleacă în Galiţia şi achiziţionează manuscrisele lui Ion Budai Deleanu, inclusiv capodopera „Ţiganiada”, rămase la Lemberg. Pe lângă un mare număr de traduceri, Gheorghe Asachi a scris drame („Petru Rareş”, 1853; „Elena Dragoş”, 1863), nuvele istorice şi poezie („Culegere de poezii”, 1836), aceasta din urmă constituind „cea mai autentică manifestare a clasicismului în etapa literară premodernă”, indică sursa citată. A murit la Iaşi, în data de 12 noiembrie 1869.

Continuarea pe Adevarul 

Alte articole