1.8 C
Paşcani
marți, decembrie 7, 2021

Cum se anunță vremea în acest week-end

Sâmbătă (9 decembrie) Regimul termic va fi în continuare caracterizat de valori de temperaturã mai ridicate decât cele climatologic specifice perioadei. În vestul, nord-vestul şi centrul ţãrii înnorãrile vor persista şi treptat se va extinde aria precipitaţiilor. Acestea vor fi sub formã de ploaie în prima parte a intervalului, apoi vor predomina ninsoarea şi lapoviţa, în timp ce la munte va ninge. Izolat cantitãţile de apã vor fi mai însemnate. În sudul şi estul teritoriului, cerul va fi variabil, cu înnorãri seara şi noaptea, când doar pe arii restrânse vor fi mai ales ploi slabe. Vântul va avea intensificãri în zona montanã, în special la altitudini mari, unde temporar va viscoli ninsoarea şi spulbera zãpada, iar local şi la cote mai reduse pe litoral, în Banat şi spre sfârşitul nopţii şi în celelalte regiuni. Temperaturile maxime se vor încadra între 4 şi 14 grade, cu cele mai ridicate valori în Lunca Dunãrii şi zona litoralului, iar cele minime vor fi cuprinse între -2 şi 8 grade, uşor mai scãzute în depresiuni. Dimineaţa, pe arii restrânse, va fi ceaţã.

Duminică (10 decembrie) Vremea se va rãci faţã de ziua precedentã, iar cerul va avea înnorãri temporare. Pe parcursul zilei vor cãdea precipitaţii, sub formã de ninsoare în vest, centru, nord şi la munte şi mai ales ploi în restul teritoriului. Noaptea, aria precipitaţiilor va fi în restrângere şi va cuprinde zona de munte, vestul, nord-vestul, local centrul şi doar izolat restul ţãrii. Cantitãţile de apã vor fi pe spaţii mici mai însemnate. La munte va fi vânt tare, îndeosebi pe crestele montane, unde temporar ninsoarea va fi viscolita şi zãpada spulberatã. Vor mai fi intensificãri ale vântului, cu precãdere ziua, în majoritatea regiunilor, dar cu viteze mai mari şi pe arii mai extinse în regiunile sudice. Temperaturile maxime, situate în jurul mediilor multianuale, se vor încadra între -1 şi 9 grade, iar cele minime, mult mai coborâte comparativ cu noaptea precedentã, se vor situa în jurul a -12 grade în depresiunile din estul Transilvaniei şi 0…1 grad pe litoral.

DE LA ACELAȘI AUTOR

La cine te duci, dacă te-a abandonat furnizorul de energie

Electrica Furnizare este Furnizorul de Ultimă Instanță (FUI) desemnat pentru luna decembrie de către ANRE, care trebuie...

(FOTO) O icoană a lui Isus lăcrimează de mai multe zile la Cluj

O icoană a Mântuitorului Isus Hristos de la Biserica cu Hramul ”Învierea Domnului” din cartierul clujean Zorilor...

Stație mobilă care preia cererile pentru eliberarea actelor de identitate din comunele ieșene

Direcţia Locală de Evidenţă a Persoanelor (DLEP) Iași va veni în ajutorul persoanelor care locuiesc în comunele...

Furtună pe autostradă: cum a fost faultat Iașul în planul de investiții pe următorii 8 ani

Amânarea finanţării şi realizării A8 în favoarea altor proiecte controversate şi în mod cert mai puţin importante,...

METEO

ALTE ȘTIRI

INFOBIT - STIRILE ZILEI

OPINII

Să fim oameni, nu roboți!

Uitați-vă cu atenție în jurul vostru! În fiecare scară de bloc, pe orice stradă din suburbii este...

PULSUL ZILEI