BIT TV

Pascani, Tg. Frumos, Harlau

Îngrijorare în legislativul păşcănean în urma unor măsuri luate de conducerea Spitalului de Urgenţă Paşcani. Consilierii au cerut lămuriri de ce au fost reduse substanţial sumele alocate pentru medicamente, hrana,  dezinfectanţi şi materiale sanitare în proiectul de buget pentru anul în curs propus spre aprobare. Dezbaterile au avut loc în şedinţă reunite de astăzi a comisiilor de specialitate. Chiar...
Schimbări în conducerea Spitalului de Urgenţă Paşcani. Medicul primar Diana Axinte a renunţat la funcţia de director medical, dar şi cea de purtător de cuvânt, din motive personale. Demisia a fost depusă astăzi şi acceptată imediat de managerul unităţii, Costica Panzaru. Conform unor surse neoficiale cauza principală ar fi problemele salariale apărute în spital după aplicarea noilor grile şi...
Halatele albe sunt astăzi, 7 mai, în grevă de avertisment. Sindicatul Sanitas Iaşi a anunţat că declanşează greva de avertisment între orele 09.00 şi 11.00. Protestul vine după o serie de manifestaţii cauzate de noile salarii din sistemul medical, respectiv de „nedreptatea“ care s-a făcut anumitor categorii de personal cărora le-au scăzut veniturile după grila de salarizare din martie. Revendicările...
Când donezi sânge, ai ocazia unică de a salva trei vieți în mai puțin de 20 de minute. Și nu trebuie să fii medic pentru asta, ci ai de îndeplinit foarte puține condiții. În plus, cu cât mergi mai des la donat, cu atât le va fi mai util sângele donat de tine celor mai vulnerabili dintre pacienți. De...
Invitatie la miscare pentru pascaneni. Evenimentul intitulat “Mişcarea Înseamnă Viață’,’ aflat la a VII-a ediție este programat sa aiba loc pe Stadionul Municipal, pe 20 mai de la ora 16.30. Antrenamentele in aer liber vor fi sustinute de profesorul de sport Andrei Dorofte, un instructor de Zumba si altul de karate. Se adreseaza tututor categoriilor de varsta care pretuiesc...
Veşti bune pentru locuitorii oraşului Târgu Frumos dar şi a celor din localităţile învecinate. De curând a fost deschis un cabinet medical de cardiologie, chiar în cadrul Policlinicii de pe strada Petru Rareş (cabinetul nr 30). Este deschis în fiecare zi de lucru iar programările se pot face şi telefonic la numărul 0747 986 387. Aici un medic de...
Situaţie complicată la Spitalul de Urgente Paşcani. Managerul unităţii, doctorul Costică Panzaru demisionează din funcţie. Anunţul a fost făcut astăzi în cadrul unei şedinţe tensionate,  cu medicii şi asistentele din spital. La discuţii a participat şi primarul municipiului Dumitru Pantazi alături de administratorul public, Gică Zanet. Totul a pornit de la plata sporurilor pentru personalul medical, care se ridică la...
Minutul de sănătate. Hai la sală! După cum v-am obișnuit deja, vă prezentăm și astăzi câteva exerciții fizice ce pot fi făcute acasă sau să veniți la sală pentru a lucra corpul într-un mod armonios. Așadar de pe lista ce trebuie făcut nu lipsesc genuflexiunile simple sau făcute la aparate speciale pentru sprijin dar și pentru cei care deja merg regulat...
Personalul Spitalului de Urgente Paşcani îşi va încasa la timp şi complet salariile pentru lună martie. Conducerea a luat decizia că plăţile să fie făcute începând de mâine sumele necesare fiind deja în conturile unităţii. Totodată salariaţii îşi vor primi integral toate sporurile după ce Primăria a făcut loc cheltuielilor în bugetul centralizat. chiar dacă, după majorarea salariilor, plafonul maxim...
Un studiu despre apa îmbuteliată arată că aproape toată conţine particule de plastic. Universitatea de stat din New York a realizat testele şi din 250 de eşantioane verificate 93% erau contaminate. Vorbim despre unele dintre cele mai cunoscute mărci internaţionale comercializate în nouă dintre cele mai populate ţări. În medie, fiecare litru conţine cam 10 particule de grosimea unui fir...