21.6 C
Paşcani
joi, mai 2, 2024

Pericolul extrem din banalul Paracetamol. Supradoza duce la transplant de ficat și chiar deces

O femeie din Galați, mamă a patru copii, a fost salvată ca prin minune de medicii ieșeni, după ce a luat o decizie care o putea costa viața. Aceasta a fost transportată la spital în comă, cu insuficiență hepatică severă și a avut nevoie, de urgență, de transplant de ficat.

Conform cadrelor medicale, starea Florentinei s-a agravat extrem de rapid, după ce a luat, fără recomandare, o doză mare de paracetamol. Ea nu știa că are probleme cu ficatul, iar tratementul pe care l-a luat i-a agravat starea.

Doar o minune o putea salva

Femeia, în vârstă de 33 de ani, mamă a patru copii, era acasă în momentul în care a început să se simtă foarte rău. Ea nu știa că are probleme medicale grave, fiind vorba despre o hepatită B mai veche. Astfel, ficatul ei era extrem de afectat.

Ea a luat mai multe pastile de paracetamol, crezând că este răcită, acesta fiind un medicament care se metabolizează în organul afectat.

Transportată inițial la spitalul din Tecuci, medicii au decis ca ea să fie transferată de urgență la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași, în 28 martie 2024, când a intrat în comă. A fost dusă direct la Terapie Intensivă, unde medicii au efectuat mai multe investigații și au aflat că pacienta se confruntă cu insuficiență hepatică severă.

Continuarea pe Adevarul 

Alte articole