11.3 C
Paşcani
joi, aprilie 25, 2024

Zi europeană de prevenire a furturilor din locuință

În judetul Iasi au fost sesizate 348 de infractiuni de furt din locuinte, în primele cinci luni ale anului 2019. Majoritatea au fost înregistrate în mediul rural se arata intr-o statistica a Politiei Judetene Iasi . Fenomenul are raspandire in toate state europene iar autoritatile fac eforturi pentru prevenirea acestor infractiuni prin organizarea unor ample campanii de informare. In acest sens Poliția Română, în parteneriat cu Rețeaua Europeană de Prevenire a Criminalității, EUROPOL și alte 12 state din Europa a lansat pe 19 iunie, prima Zi europeană de prevenire a furturilor din locuință. inițiativa are drept scop conștientizarea cetățenilor cu privire la modalităţile prin care își pot proteja locuinţa, pentru a nu deveni victime ale furturilor.

Specialiștii în prevenirea criminalității recomandă cetățenilor să nu comunice date despre plecarea de acasă pentru o perioadă mai lungă în convorbirile cu alte persoane sau pe reţele de socializare. Check-in-ul din aeroport aduce like-uri, dar vă face vulnerabil în fața hoților. De asemenea, cetățenii sunt sfătuiți să nu posteze pe site-urile de socializare imagini din care să reiasă că deţin în casă bunuri de valoare sau că sunt plecați de acasă. Selfie-urile sunt și ele distractive, dar trebuie avut grijă la ce se observă în imagine.

Analiza infracţiunilor de furturi din locuinţe evidenţiază o multitudine de moduri de operare utilizate de infractori pentru săvârşirea unor astfel de fapte. De asemenea, din datele analizate rezultă că unul din patru furturi este posibil pe fondul neglijenței proprietarului în a adopta măsuri simple, dar eficiente de autoprotecție. Campania „Păstrați surprizele doar pentru vacanță!” este finanțată de Fondul de Securitate Internă al Uniunii Europene.

Alte articole