21.3 C
Paşcani
sâmbătă, mai 4, 2024

ZDI: Bătaie ca-n filme la Moţca: „sângele țâșnea ca dintr-o fântână arteziană”

Un conflict dintre două familii înrudite din Moțca a fost tranșat „bărbătește” de cei implicați. Puțin a lipsit să se lase cu moarte de om, deși intenția agresorilor fusese doar de aplicare a unei „corecții”. Un caz care ar fi intrat în categoria generică de „lovire sau alte violențe” s-a transformat astfel într-un dosar de tentativă la omor.

Motivele conflictului dintre cele două familii au rămas neclare, deși cercetarea judecătorească a consemnat zeci de mărturii. Magistrații Tribunalului au ajuns totuși la concluzia că dușmănia ar fi putut pleca de la o tranzacție din urmă cu trei ani. După ce s-a întors de la muncă în străinătate, o femeie din Moțca a cumpărat de la fratele său un teren pe care era începută fundația unei case și pe care și-a construit o locuință.

Ulterior, vânzătorul ar fi voit mai mulți bani decât primise inițial. S-a ajuns la amenințări și la conflicte verbale și fizice. Acestea au culminat în primăvara lui 2021. Pe 13 aprilie, între frații Marius și Dumitru Rafailă, fiii cumpărătoarei, pe de o parte și familia extinsă a vânzătorului, pe de alta, a izbucnit un scandal desfășurat în plină stradă, asezonat cu mesaje injurioase și de amenințare.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

Alte articole

Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70