14.1 C
Paşcani
vineri, mai 3, 2024

Vot în Parlament: Liceenii de la uman pot opta pentru religie ca probă la Bacalaureat. Bănescu: „Un act firesc”

Elevii de la profilul umanist pot opta şi pentru disciplina Religie la examenul de bacalaureat, au decis, miercuri, deputaţii din Comisia de învăţământ. „Este un act firesc”, a comentat purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române (BOR) Vasile Bănescu.

Aprobarea Religiei ca materie eligibilă la Bacalaureat este un act firesc, împlinit în perfectă concordanță cu statutul unei discipline care face parte din trunchiul comun al programei școlare, un act care, simultan, responsabilizează și mai mult cultele religioase. Acestea trebuie să propună și să susțină constant o tematică demnă de statutul cultural al acestei materii studiate în școală, rolul acesteia din urmă fiind transmiterea cunoașterii formatoare atât intelectual, cât și moral„, a transmis Vasile Bănescu.

Potrivit amendamentului adoptat, examenul naţional de bacalaureat constă în susţinerea probelor scrise, obligatorii, specifice profilului sau specializării şi sunt desfăşurate după cum urmează: pentru profilul umanist, specializarea ştiinţe sociale, din filiera teoretică, două probe scrise, dintre care o probă obligatorie la istorie şi o probă la o disciplină relevantă pentru profilul umanist, la alegere între Geografie şi ştiinţe socio-umane şi anume: Logică, Psihologie, Sociologie, Economie, Filosofie sau Religie.

Continuarea pe DIGI 24

Alte articole