16.6 C
Paşcani
vineri, mai 3, 2024

VIDEO Filmul documentar „În căutarea inginerului Dragomirescu”, la Casa de Cultură Pașcani. Intrarea este liberă

Cetățenii din municipiu și nu numai sunt invitați marți, 23 mai, de la ora 18:00, la un film documentar regizat de pășcăneanul, Dragoș Zămosteanu. Proiecția „În căutarea inginerului Dragomirescu” va rula la Casa de Cultură Mihail Sadoveanu, iar intrarea este liberă.

Filmul documentar este despre abuzurile și tortura din anii ’60 din colonia de exterminare prin munca forțată de la Periprava.

Acesta aduce în atenția publicului destinul tragic al lui Gheorghe Dragomirescu, un inginer de excepție, tatăl a șase copii, denunțat pentru că a cântat, pe 1 ianuarie 1959,la aniversarea unui prieten, „Deșteaptă-te române” și „Vântuleț de primăvară”. Consecințele acestei drame sunt resimțite de urmașii inginerului Dragomirescu până în ziua de astăzi.

Generațiile de azi caută și acum osemintele strămoșilor, foști deținuți politici din perioada comunistă. Construit din declarații ale familiilor și ale unor supraviețuitori, filmul ilustrează duritatea manifestată de regimul trecut și implicarea superficială a regimului de azi în aflarea adevărului.

Regizorul este născut în Pașcani, a fost elev și profesor de filosofie la Colegiul Sadoveanu, iar de-a lungul timpului a mai realizat, pe aceeași linie tematică a evidențierii unor destine marcate de urgiile regimului comunist, documentare precum „Ține, Doamne, partizanii pînă vin americanii!” (2015) sau „Grup Canal ’77” (2019).

Alte articole